Mold-street: Prima casă, un program doar pentru orăşeni. 94% din beneficiari trăiesc la oraş
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Mold-street: Prima casă, un program doar pentru orăşeni. 94% din beneficiari trăiesc la oraş

De la începutul acestui an prin intermediul Programului „Prima Casă" au fost procurate doar 1.271 de locuinţe, deşi atât actualul premier Ion Chicu, cât şi fostul premier Pavel Filip promiteau de 2-3 ori mai mult.

Din numărul total, doar 87 de beneficiari sunt din mediul rural, adică mai puţin de 7%. Altfel spus, de acest program beneficiază în special cei ce locuiesc sau vor să locuiască la oraş, notează mold-street.com.

Datele publicate de Ministerul Finanţelor relevă că, de la startul acestui program populist, prin intermediul lui au fost procurate până în prezent 5.142 locuinţe, majoritatea în Chişinău şi Bălţi, şi doar 6% în mediul rural.

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,59 miliarde lei, iar valoarea totală a garanţiilor active constituie 1,29 miliarde lei.

Aparent e o sumă mare, dar în cele 10 luni din acest an suma totală a creditelor acordate de către bănci a fost de circa 650 milioane lei, iar valoarea totală a garanţiilor active a crescut cu circa 320 milioane lei.

Din numărul total al beneficiarilor, 762 persoane beneficiază de compensaţii din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1.950 – în cadrul programului Prima Casă 3, 502 – în cadrul programului Prima Casă 4, iar 6 – în cadrul programului Prima Casă 5.

Suma compensaţiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parţială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul acestor a constituit, până pe 26 octombrie, doar 54,8 milioane lei, arată datele Ministerului Finanţelor.

Suprafaţa medie a locuinţelor procurate prin intermediul Programului este de 60,16 metri pătraţi. Valoarea medie a locuinţelor procurate este de 599.790 lei.

Menţionăm că beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă" poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani, care este angajat oficial la o instituţie de stat sau companie privată din ţară şi dispune de venituri din surse oficiale. Cota participaţiei proprii iniţiale constituie 5% din preţul de procurare a locuinţei.
 
La momentul startului acestui program, în aprilie 2018, autorităţile susţineau că pentru primul an planul este de 3.000 - 4.000 de credite, iar la finele anului 2018, actualul premier Ion Chicu, declara la Prime TV, că în următorii ani volumul de credite pentru Prima Casă va creşte semnificativ şi beneficiari ai lui ar putea fi 5.000 - 7.000 de familii pe an şi chiar 10.000.

Similare
RECOMANDĂRI