Încasări record: Serviciul Vamal raportează cea mai mare cifră de încasări la bugetul de stat înregistrată vreodată
Sursa foto:Serviciul Vamal Vizualizari:

Încasări record: Serviciul Vamal raportează cea mai mare cifră de încasări la bugetul de stat înregistrată vreodată

În perioada 20-26 decembrie 2021, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat au înregistrat o cifră record de până acum, de circa 839 milioane de lei, mai mult cu 141,7 % faţă de suma planificată pentru acest interval.

Pe parcursul săptămânii trecute, numărul pasagerilor care au intrat în Republica Moldova constituie peste 127 000 persoane. Dintre acestea, 1 210 de persoane fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depăşeşte limita neimpozabilă (300 euro - pe cale terestră, 430 euro - pe cale aeriană), fiind încasate plăţi în valoare de 32 milioane lei, ceea ce reprezintă 3,85 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

De asemenea, de la începutul lunii decembrie, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 2,5 miliarde lei, fiind atestată o creştere de 23,2 % faţă de încasările din intervalul corespondent al anului 2020.

Pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 12 243 de declaraţii vamale, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leuşeni şi Sculeni, cu 16 425 şi, respectiv, 8 751 traversări (mijloace de transport).

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 183 de încălcări ale legislaţiei vamale şi aplicate amenzi în sumă de circa 233 mii de lei. Cele mai frecvente încălcări se referă la depăşirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere străine, declarate prin acţiune.

Similare
RECOMANDĂRI