Numărul contravenţiilor constatate în activitatea de întreprinzător, în creştere cu circa 30%
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Numărul contravenţiilor constatate în activitatea de întreprinzător, în creştere cu circa 30%

Pe parcursul anului 2021 au fost constatate 31,9 mii contravenţii ce vizează activitatea de întreprinzător, activitatea vamală, fiscalitatea şi valorile mobiliare, fiind în creştere cu 29,6% comparativ cu anul 2020, comunică Biroul Naţional de Statistică. Ca urmare a constatării contravenţiilor respective, au fost adoptate 31,4 mii decizii de aplicare a sancţiunii, principala fiind amenda.

În cazul a 170 de contravenţii a fost aplicată confiscarea, iar pentru alte 122 a fost aplicată ridicarea contraechivalentă a obiectului, scrie Monitorul Fiscal.

Cele mai frecvente încălcări depistate ţin de desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător (circa 10,0 mii cazuri, ceea ce constituie aproape 32% din totalul amenzilor aplicate pentru această categorie).

Amenzile pentru încălcarea regulilor vamale au depăşit 24% în totalul sancţiunilor aplicate, acestea fiind urmate de încălcarea modului de prezentare de către contribuabili a dării de seamă fiscale şi de achitare a obligaţiilor, precum şi a informaţiei aferente raporturilor de muncă pentru stabilirea drepturilor social şi medicale (11,3%) şi încălcarea regulilor de exploatare a echipamentelor de casă şi de control (9,8%) şi pentru încălcarea regulilor de comerţ (5,2% din amenzi).

Per total în anul 2021 au fost constatate 629,2 mii contravenţii, cu 221,4 mii mai multe decât în anul 2020. Din numărul total al deciziilor luate asupra cauzelor contravenţionale, în majoritatea cazurilor au fost adoptate decizii de aplicare a sancţiunii contravenţionale (97,2% sau în 610,6 mii cazuri).

În acelaşi timp, în 4,9 mii cazuri (0,8%) au fost luate decizii de a le transmite organelor de cercetare prealabilă (penală), iar în 12,4 mii cazuri procesul contravenţional a fost încetat în legătură cu alte motive (2%). În medie, la 1000 locuitori au revenit 235 decizii de aplicare a sancţiunii contravenţionale.

Contravenţiile ce atentează la drepturile politice, de muncă şi la alte drepturi constituţionale ale persoanei fizice au constituit 26,2 mii cazuri, cu 8,2% mai mult comparativ cu anul 2020. În rezultatul examinării circa 23,8 mii de cazuri au fost adoptate decizii de aplicare a pedepsei. Totodată, contravenţiile constatate ce atentează la ordinea şi securitatea publică au constituit 60,4 mii, fiind în creştere cu 23,7%.

Suma amenzilor aplicate în anul 2021a constituit 540,8 mil. lei, fiind cu 40% mai mare faţă de anul 2020, fiind încasate 219,3 mil. lei. Nivelul de încasare a amenzilor aplicate diferă în funcţie de categoria de contravenţii.

Astfel, cea mai mare rată de încasare a amenzilor a fost înregistrată pentru contravenţiile din domeniul agricol şi sanitar- veterinar – 50,5%; pentru contravenţiile ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi valorile mobiliare – 45,4%; pentru cele din domeniul protecţiei mediului – 45,2% şi pentru cele din domeniul circulaţiei rutiere – 44,6%.

În schimb, cea mai mică rată de încasare s-a atestat în cazul contravenţiilor în domeniul comunicaţiilor electronice, comunicaţiilor poştale şi al tehnologiei informaţiei – 10,6% şi cele care atentează la drepturile reale –19,0%.

BNS mai informează că cele mai multe contravenţii pentru care au fost adoptate decizii de aplicare a sancţiunii contravenţionale sunt cele ce ţin de încălcările regulilor circulaţiei rutiere – aproape fiecare a doua decizie de aplicare a sancţiunii contravenţionale se referă la încălcările din acest domeniu.

Similare
RECOMANDĂRI