Numărul plăţilor efectuate cu cardurile emise în Republica Moldova s-a majorat cu 39,8%
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Numărul plăţilor efectuate cu cardurile emise în Republica Moldova s-a majorat cu 39,8%

Pe parcursul trimestrului trei al anului trecut, indicatorii activităţii cu carduri de plată şi-au menţinut tendinţa de creştere. Numărul cardurilor aflate în circulaţie s-a majorat în această perioadă cu 9,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar numărul plăţilor efectuate cu cardurile emise în ţară s-a majorat cu 39,8% faţă de perioada similară a anului precedent.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei pentru trimestrul de referinţă, 88,4% din număr şi 88,8% din valoarea operaţiunilor de transfer de credit au fost iniţiate în format electronic prin intermediul sistemului automatizat de deservire la distanţă (SADD).

Debitarea directă rămâne a fi un instrument mai puţin utilizat pe teritoriul Republicii Moldova. La finele trimestrului trei al anului curent, acest instrument a fost utilizat de către 12,3 mii de plătitori. Debitarea directă este utilizată doar de către persoanele fizice, iar în majoritatea cazurilor este vorba de plata serviciilor comunale.

Sistemele automatizate de deservire la distanţă devin tot mai populare în rândul utilizatorilor, astfel se constată o majorare a numărului deţinătorilor SADD la finele trimestrului trei 2020, comparativ cu perioada similară a anului precedent, care se datorează, în special, creşterii considerabile a utilizatorilor sistemelor de tip mobile-payments. Numărul deţinătorilor activi1 a consemnat o tendinţă de creştere de 45,1% faţă de trimestrul trei 2019, ca urmare a creşterii necesităţii de a utiliza sistemele automatizate de deservire la distanţă pentru efectuarea plăţilor, în special în contextul situaţiei epidemiologice din ţară, cauzată de pandemia COVID-19.

Totodată, valoarea remiterilor de bani recepţionate de către persoanele fizice a crescut cu 32,5% de trimestrul trei 2019, iar la cele efectuate a crescut cu 32,4%.
Similare
RECOMANDĂRI