Oamenii de afaceri solicită semnarea unei convenţii între Republica Moldova şi SUA pentru evitarea dublei impuneri
Oamenii de afaceri solicită semnarea unei convenţii între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii pentru evitarea dublei impuneri sau ratificarea Convenţiei URSS-SUA, cu efectuarea unor amendamente importante.
Asociaţia Patronală ”Camera de Comerţ Americană din Moldova” (AmCham Moldova) a expediat autorităţilor o solicitare în acest sens. În scrisoare se menţionează că Statele Unite ale Americii sunt un important partener de dezvoltare, precum şi un partener comercial pentru Republica Moldova, relaţia fiind consolidată prin intermediul a multiple tratate pe diverse segmente, precum şi prin asistenţa acordată de Guvernul SUA pentru dezvoltarea economiei şi a sistemelor de administrare publică din Republica Moldova, scrie Bizlaw.md.
Potrivit oamenilor de afaceri, lipsa unei convenţii de evitare a dublei impuneri nu facilitează schimburile comerciale, precum şi nu facilitează investiţiile directe dintre cele două state.
În prezent, Republica Moldova nu are încheiată o Convenţie pentru evitarea dublei impuneri cu Statele Unite ale Americii, precum şi nu aplică prin succesiune Convenţia între Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi Statele Unite ale Americii cu privire la chestiunile fiscale (în continuare – Convenţia URSS-SUA), semnată la Washington DC la 20 iunie 1973, cea din urmă fiind aplicată unilateral de către Statele Unite ale Americii.
AmCham menţionează că există precedente de aplicare prin succesiune de către Republica Moldova a convenţiilor bilaterale în materie fiscală (cu Republica Federală Germania, cu Guvernul Japoniei sau cu Guvernul Regatului Belgiei),textele acestora fiind detaliate, actualizate şi explicate prin intermediul amendamentelor sau protocoalelor recunoscute de ambele ţări drept părţi ale Convenţiei.
Astfel, comunitatea AmCham Moldova continuă să militeze pentru intensificarea acţiunilor ce ţin de semnarea unei convenţii între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, fie ratificarea Convenţiei URSS-SUA, cu efectuarea unor amendamente importante. Câteva aspecte ce urmează a fi abordate în mod special sunt:
- Reprezentanţa permanentă. Convenţia nu conţine un articol separat cu privire la crearea reprezentanţei permanente şi impozitarea profiturilor din activităţi de afaceri ale acestei reprezentanţe permanente (similar articolului 5 şi 7 din Convenţia Model OCDE). Cu toate acestea, art. IV din Convenţie prevede că veniturile din activitatea comercială obţinute într-un Stat Contractant de un rezident al celuilalt Stat Contractant trebuie să fie supuse impozitării în primul Stat Contractant dacă veniturile sunt obţinute de o ”reprezentanţă”. În Convenţie, termenul de ”reprezentanţă” este similar cu definiţia reprezentanţei permanente menţionată în articolul 5 din Convenţia Model OCDE. Dacă Moldova va aplica prin succesiune prevederile Convenţiei, ar fi recomandabil ca Ministerul Finanţelor din Moldova să emită o notă explicativă referitoare la impozitarea profiturilor din activităţi de afaceri a unei reprezentanţe pentru a adopta un concept similar cu Convenţia Model OCDE.
- Venituri. Convenţia URSS-SUA nu conţine prevederi clare ce ţin de o serie de venituri. De exemplu, aceasta nu conţine prevederi ce ţin de impozitarea dividendelor. Astfel, dividendele obţinute de către un rezident al unui Stat Contractant sunt impozitate la sursa de plată în conformitate cu ratele locale de impozitare a celuilalt Stat Contractant, iar ţinând cont de diferenţa de rate de impunere în Republica Moldova vs SUA (6%/12% vs. 30%) este un subiect important de a fi abordat. De asemenea, nu se conţin nici prevederi generale cu privire la impozitarea profiturilor din activitatea de antreprenoriat. Asemenea capitol, cu aşa denumire, este prezent în alte convenţii cu alte state care se aplică în acest moment. Respectiv, pare destul de îngustă acoperirea tipurilor de venituri, comparativ cu celelalte tratate în baza Convenţiei Model OCDE. De exemplu, redacţia curentă a Convenţiei nu permite aplicarea unei taxe mai mici sau a scutirii pentru serviciile de consultanţă, de exemplu, fapt ce este posibil în cazul altor Convenţii.
- Metoda de evitare a dublei impuneri aplicată (prin scutire sau trecere în cont). Este nevoie să se facă claritate în ceea ce ţine de metoda de eliminare a dublei impuneri pentru impozitele plătite în ţara sursă. De exemplu, reţinerea impozitului la sursa de plată în cazul dividendelor scuteşte beneficiarul de impozitare în ţara de reşedinţă a acestui venit sau permite trecerea în cont a impozitului achitat?