Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Opinie. Amânarea audierilor privind „furtul miliardului” tergiversează intenţionat aflarea adevărului din raportul Kroll 2

Audierile parlamentare în cazul furtului miliardului şi a procesului de recuperare a banilor furaţi au fost amânate. Deşi săptămâna trecută a fost decisă chemarea la raport a şefilor CNA şi BNM, pentru astăzi, audierile au fost transferate pentru săptămâna viitoare. Opoziţia spune că, astfel, se tergiversează intenţionat aflarea adevărului din raportul Kroll 2. Guvernarea, în schimb, susţine că amânarea este cauzată de agenda încărcată a şefului CNA.

Biroul permanent al Parlamentului a decis amânarea audierilor în dosarul „Jaful Secolului”, după ce şeful CNA, Bogdan Zumbreanu, a anunţat că nu poate veni în plen, întrucât este prins în alte activităţi.
 
Unii deputaţi spun că aflarea adevărului din raportul Kroll 2 se tergiversează cu bună ştiinţă.
 
Banca Naţională a publicat doar sinteza raportului Kroll 2. Documentul descrie modul în care au fost sustraşi banii din bănci şi indică ţările în care au fost transferaţi. Potrivit sintezei, principalul beneficiar al furtului miliardului ar fi primarul de Orhei, Ilan Shor, prin companiile care au tangenţă cu activitatea acestuia. Edilul de Orhei se declară nevinovat şi acuză compania Kroll că ar încerca sa-l denigreze.
Similare
RECOMANDĂRI