Pachetul majoritar al Mobiasbanca a fost vândut la Bursă. Cât a costat tranzacţia
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Pachetul majoritar al Mobiasbanca a fost vândut la Bursă. Cât a costat tranzacţia

Pachetul majoritar de 96,69% din acţiunile B.C. Mobiasbanca au fost vândut ieri, la Bursa de Valori a Republicii Moldova. Suma tranzacţiei s-a ridicat la circa 1,47 miliarde de lei.


În legătură cu vânzarea acţiunilor, OTP Bank Nyrt şi  BC „MOBIASBANCĂ – Groupe Société Générale” S.A. informează că orice persoană interesată poate lua cunoştinţă cu Informaţiile generale privind activitatea Băncii la sediul central al băncii: bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 81A, mun. Chişinău, în zilele de lucru pînă la data de 25 iulie 2019, între orele 9:00 - 13:00 şi 15:00 – 16:30, cu programarea prealabilă la tel.: 022 812 438.
 
TVR MOLDOVA aminteşte că la 10 iulie, Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei a aprobat achiziţionarea de către OTP Bank Nyrt., Ungaria, a pachetului de control din capitalul social al BC „Mobiasbancă – Groupe Societe Generale” SA.

Ziarul de Gardă scria la începutul lui februarie cu referire la publicaţia bulgară de investigaţii Bivol că cel mai mare acţionar al OTP este miliardarul rus Megdet Rahimkulov. Acesta  controlează 7,79% din acţiunile OTP prin intermediul companiei Kafajat Kft. Alte 8,57% din acţiunile grupului sunt deţinute de compania maghiară de petrol „MOL”, în cadrul căreia Rahimkulov este de asemenea acţionar, cu o cotă de aproximativ 33%.

De menţionat că, în martie 2018, Banca Naţională a României a interzis vânzarea Băncii Româneşti către OTP din cauza tranzacţiilor controversate.

„Banca Naţională Română s-a uitat mult mai atent în transferurile făcute între 2012-2015 prin intermediul OTP România, ceea ce a ridicat mai multe suspiciuni”, scria Ziarul Financiar la acel moment.


 
Similare
RECOMANDĂRI