Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Pandemia şi seceta au afectat grav economia Republicii Moldova

Pandemia şi seceta au afectat grav Republica Moldova, care este în pragul unei crize economice. Potrivit unul raport realizat de Centrul Analitic Independent Expert Grup, Republica Moldova ar putea înregistra un deficit bugetar record, de până la 10% din PIB. Experţii spun că pentru a redresa economia, ar fi nevoie de un pachet anticriză în valoare de un miliard de euro.

Potrivit experţilor, suprapunerea celor două şocuri majore, pandemia şi seceta, va cauza o recesiune economică în 2020, care ar putea să fie mai dură decât cea din 2009.

„În primul rând spaţiul fiscal s-a limitat, dificitul bugetar este prognozat să fie între 8 şi 10 % din PIB, fiind un nivel record pentru ţară, limitând şi spaţiul de manevră a Guvernului în cadrul acestor constrângeri fiscale. La nivel de firme, pandemia a afectat şi mai mult acesul la pieţe de desfacere, la furnizori şi la capital, băncile au devenit şi mai riticente să ofere credite, cele mai vulnerabile au devenit întreprinderele mici şi mijlocii”, a spus ADRIAN LUPUŞOR, director executiv Expert-Grup.

Experţii spun că ar trebui să ne aşteptăm la o creştere a nivelului de sărăciei, iar categoria cea mai vulnerabilă sunt salariaţii.

„Pe fundalul problemelor din sectorul privat şi veniturile populaţiei vor scădea. Salariul real este estimat să scadă cu 8 %, este o scădere destul de dură”, a spus ADRIAN LUPUŞOR, director executiv Expert-Grup.

Experţii mai spun că Republica Moldova a intrat nepregătită în pandemia de COVID-19. Reprezentanţii Ministerului Economiei susţin că această criză este diferită de celelalte cu care s-a confruntat Republica Moldova până acum. În trimestrul II, s-a înregistrat cea mai profundă scădere economică din ultimii 20 ani. PIB-ul s-a diminuat cu 14% faţă de trimestrul II al anului 2019.

„Dacă e să vorbim de cele  mai afectate ramuri ale economiei naţionale au fost comerţul interior, industria prelucrătoare. În mod special aş vrea să menţionez că cele mai afectate ramuri industriale au fost cele exportatoare”, a spus  LILIA PALII, secretar de stat, Ministerul Economiei.

Lilia Palii a declarat că Ministerul Economiei şi Infrastructurii este în proces de elaborare a unui program pentru a îmbunătăţi situaţia economică.

De partea cealaltă, experţii susţin că pentru a frâna criza economică provocată de pandemie, autorităţile ar trebui să amelioreze relaţiile cu partenerii de dezvoltare şi să coordoneze mai eficient asistenţa externă. La fel, ar trebui să garanteze creditele pentru necesităţi urgente în cazul firmelor, şi să promoveze exporturile. Potrivit acestora, în total ar fi vorba de un pachet anticriză în valoare de un miliard de euro.
 
Similare
RECOMANDĂRI