Peste 21 de mii de persoane au redirecţionat 2% din impozitul anula pe venit în sprijinul organizaţiilor societăţii civile, în anul trecut
Sursa foto:Bizlaw Vizualizari:

Peste 21 de mii de persoane au redirecţionat 2% din impozitul anula pe venit în sprijinul organizaţiilor societăţii civile, în anul trecut

Aproximativ 21,201 de persoane au redirecţionat 2% din impozitul anual pe venit în sprijinul organizaţiilor societăţii civile (OSC) şi cultelor religioase în anul trecut, iar suma totală care a fost validată a constituit peste 2,8 milioane de lei..

Rezultatele, dar şi oportunităţile implementării mecanismului 2% au fost discutate de către reprezentanţii Serviciului Fiscal de Stat cu mai mulţi membri ai OSC-urilor şi reprezentanţilor mass-media, la clubul de presă organizat în cadrul Programului Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă în Moldova (MPSCS), implementat de FHI 360 şi susţinut de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID).

Consilierul juridic al Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Ilie Chirtoacă, a menţionat faptul că aproximativ 600 de OSC-uri şi culte religioase s-au înregistrat la Ministerul Justiţiei pentru a beneficia de mecanismul 2%, iar interesul tot mai mare din partea societăţii civile demonstrează viabilitatea acestui mecanism. El i-a îndemnat pe cetăţeni să sprijine OSC-urile, pentru că astfel participă la gestionarea banilor publici.

Inspectoarea principală a direcţiei impozite directe din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Elena Teleuţă, a precizat că persoanele pot redirecţiona 2% din impozitul anual pe venit atât la oficiile teritoriale, cât şi online. Totodată, pentru a putea susţine organizaţiile societăţii civile, contribuabilii trebuie să depună declaraţia în termen, să nu aibă datorii faţă de stat şi să selecteze o organizaţie care a fost aprobată de Ministerul Justiţiei.

În acest context, şeful direcţiei impozite directe din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Igor Lazari, a subliniat că din cele 21,201 de persoane care au redirecţionat 2% din impozitul anual pe venit în sprijinul organizaţiilor societăţii civile, doar cererile a peste 16 mii au fost acceptate, iar restul au fost nevalidate.

Directoarea Clinicii Juridice Universitare din Bălţi, Olesea Tabarcea, a spus că mecanismul 2% este o modalitate eficientă atât de finanţare a OSC-urilor, cât şi de susţinere a proiectelor comunitare. Ea a precizat că redirecţionarea acestor surse din impozitul pe venit nu este o donaţie, ci o repartizare a surselor financiare din bugetul public către reprezentanţii societăţii civile.

La rândul său, directoarea executivă „Femeia şi Copilul – Protecţie şi Sprijin”, Victoria Secu, a subliniat că datorită cetăţenilor activi, organizaţia a colectat 30 de mii de lei prin mecanismul 2%. SOS AUTISM s-a bucurat de ajutorul părinţilor copiilor cu autism în informarea cetăţenilor cu privire la desemnarea procentuală, a spus Olga Guzun, managera departamentului PR şi Fundraiser a Asociaţiei.

Similare
RECOMANDĂRI