Pierderi uriaşe pentru românii care au afaceri în Spania. Jumătate din ţară nu va trece, de luni, la următoarea fază de relaxare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Pierderi uriaşe pentru românii care au afaceri în Spania. Jumătate din ţară nu va trece, de luni, la următoarea fază de relaxare

Supărare şi pierderi semnificative pentru românii care au afaceri în Spania! Autorităţile au anunţat de pe o zi pe alta că jumătate din ţară nu va trece de mâine la următoarea fază de relaxare a restrictiilor, ceea ce înseamnă că majoritatea domeniilor de activitate rămân închise. Un reportaj în EXCLUSIVITATE din Spania pentru Ştirile TVR.


Victor are împreună cu soţia o casă de modă cu magazin de desfacere într-un orăşel din apropierea Valenciei. Au profitat de perioada de izolare pentru a crea noi modele şi îşi făceau planuri pentru redeschiderea spaţiului.

Victor Ursariu, administrator casă de modă: Două luni de zile cât a fost închis magazinul, noi am pregătit o colecţie pentru fetiţe, mămici. Aşteptăm să deschidem magazinul şi lumea să vină să le vadă. O să fie foarte greu pentru că nunţile şi botezurile s-au cam anulat pentru anul viitor, vânzarea o să fie foarte slabă.

Diana este agent imobiliar. Perioada de izolare ar fi fost cea mai benefică din an pentru tranzacţii. Primăvara se închiriază cele mai multe apartamente în regim hotelier.

Diana Caliap, agent imobiliar: În sfârşit, după atâta timp primisem toate normele unui protocol de siguranţă pe care trebuia să îl aplicăm în activitatea noastra şi aveam toată agenda organizată, vizite, notar, acte de făcut la birou, dar ieri am început să anulez absolut tot.

Pierderi semnificative au şi proprietarii de restaurante care s-au aprovizionat cu alimente proaspete pentru deschiderea teraselor.

Iniţial autorităţile anunţaseră că toată Spania va intra din 11 mai în următoarea fază de relaxare a restricţiilor, apoi s-au răzgândit.​

Spania a fost împărţită în două. Cele mai mari privincii: Madrid, Cataluña şi Valencia rămân de luni în faza 0, cea de pregătire din cauză că nu îndeplinesc condiţiile sanitare de siguranţă. Aşa că românii care au afaceri în zonele roşii vor mai avea de aşteptat încă două săptămâni până la reluarea activităţii.

Similare
RECOMANDĂRI