Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preţul gazelor va scădea în România, odată cu investiţiile de la Transgaz din următorii 10 ani

Preţul gazelor plătit de români va scădea odată cu punerea în funcţiune a proiectelor Transgaz, spune vicepremierul Viorel Ştefan. Este vorba de investiţii de peste 1,5 miliarde de euro, pentru următorii 10 ani. Printre altele, vor fi construite conducte prin care să fie aduse gaze din Marea Caspică şi Marea Neagră şi va fi extinsă reţeaua de conducte în interiorul ţării, în parteneriat cu autorităţile locale.

Vicepremierul român a declarat că esenţial pentru România este proiectul BRUA, menit să interconecteze reţele de gaze din Bulgaria, România, Ungaria spre Austria. "Principalul efect va fi gaz mai ieftin pentru populaţie, din surse diversificate, în condiţii de siguranţă".

Dumitru Chiriţa, preşedinte român al ANRE, îşi doreşte sincer ca acest proiect BRUA să reprezinte şi o oportunitate pentru dezvoltarea economică şi socială, "iar gazele din Marea Neagră, în special cele descoperite recent, să fie folosite cu prioritate în România".

Amintim că Transgaz, compania naţională de transport al gazelor, a depus o ofertă pentru a cumpăra societatea Vestmoldtransgaz din R.Moldova. 

Similare
RECOMANDĂRI