Programul Prima Casă 4: 59 de beneficiari, angajaţi în sectorul privat, au solicitat până acum compensaţii de la stat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Programul Prima Casă 4: 59 de beneficiari, angajaţi în sectorul privat, au solicitat până acum compensaţii de la stat

59 de beneficiari ai Programului de stat ”Prima Casă”, angajaţi în sectorul privat, au solicitat până acum compensaţii de la bugetul de stat pentru plata creditului ipotecar.

Conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor, în prezent, 47 de cereri se află la etapa de analiză, iar altele 12 deja au fost validate. Dacă cererile vor fi aprobate spre finanţare, aceştia vor beneficia de compensaţii începând cu luna iulie, anul curent.

Potrivit Regulamentului, formula de calcul a compensaţiilor reiese din costul maximal al unei locuinţe de 600 mii lei, cu compensarea treptată de până la 50 la sută din suma de bază a creditului ipotecar, dar nu mai mult decât 10% (mun. Chişinău), după caz 15% (regiuni) din salariul calculat al solicitantului, pe parcursul a 25 de ani şi menţinerea formulei respective indiferent de termenul contractual.

Înregistrarea cererilor de acordare a compensaţiilor băneşti poate fi făcută online, prin intermediul registrului electronic, disponibil pe pagina web oficială www.primacasa.gov.md, compartimentul ”Compensaţii Prima Casă”.

Amintim că Programul Prima Casă 4, destinat salariaţilor din sectorul privat, a fost aprobat de Guvern la sfârşitul lunii mai.

Similare
RECOMANDĂRI