Proiect: Scutirea personală urmează a fi majorată în 2021
Sursa foto:foto simbol Vizualizari:

Proiect: Scutirea personală urmează a fi majorată în 2021

Scutirea personală şi scutirea suplimentară majoră urmează a fi majorate cu 5% - de la 24 000 lei până la 25 200 lei şi respectiv de la 18 000 lei pînă la 18 900 lei. Măsura se conţine în proiectul politicii fiscale şi vamale pentru anul 2021, propus spre consultare publică de Ministerul Finanţelor şi are drept scop atenuarea impactului inflaţiei asupra veniturilor cetăţenilor, precum şi susţinerea familiilor cu copii.

De asemenea, se propune majorarea scutirii pentru persoanele întreţinute cu 50% - de la 3 000 lei până la 4 500 lei.

La fel, în vederea simplificării mecanismului de impozitare a persoanelor fizice, precum şi stimularea încadrării tuturor persoanelor în câmpul muncii se propune anularea scutirilor acordate pentru soţ/soţie în mărime de 11 280 lei, cu păstrarea scutirii suplimentare majore.


 

Ministerul Finanţelor solicită prezentarea propunerilor la adresa electronică: [email protected] până la data de 15 octombrie 2020, cu subiectul „Propunere – politica fiscală şi vamală 2021”.

Urmare a recepţionării şi examinării tuturor propunerilor de politici la documentul privind măsurile de politică fiscală şi vamală pentru anul 2021, Ministerul Finanţelor va definitiva şi prezenta pentru consultări public proiectul de lege, ulterior transmis Guvernului spre aprobare şi respectiv Parlamentului spre adoptare.

Similare
RECOMANDĂRI