Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Proiectul de lege privind majorarea compensanţiilor la facturile pentru agentul termic consumat, înregistrat în Parlament

Proiectul de lege privind majorarea compensanţiilor financiare la facturile pentru agentul termic consumat dar şi facilitarea accesului la ajutorul social oferit din partea Guvernului a fost înregistrat în Parlamentul Republicii Moldova.

Potrivit deputatului PAS, Dan Perciun, pachetul legislativ va fi suspus votului, în prima lectură, vineri, 21 ianuarie.

Proiectul prevede majorarea de la 67% până la 80 la sută a ajutorului oferit cetăţenilor pentru factura la agentul termic. Compensaţiile vor creşte de la 450 la maxim 815 lei pe lună. Va fi majorat şi volumul acoperit de compensaţie  - de la 1 gigacalorie, la o Gcalorie şi jumătate. De compensaţii majorate vor beneficia aproximativ 200 de mii de familii din Chişinău şi Bălţi. Totodată, va fi facilitat accesul la ajutorul social prin excluderea anchetei sociale. Pentru a acoperi noile compensaţii, vor fi alocate de la buget încă 70 de milioane de lei.

DAN PERCIUN  deputat PAS: „Întreprindem aceste măsuri pentru a veni suplimentar în susţinerea celor mai vulnerabile pături ale populaţiei şi facem tot posibilul pentru ca să compensăm acea creştete a tarifului, în special la energia termică. El urmează a fi votat în prima lectură vinerea aceasta şi sperăm mult să avem şi susţinerea din partea opoziţiei pentru a putea vota în două lecture. Astfel ca să putem oferi aceste compensaţii majorate în facture din inauarie."
 
Similare
RECOMANDĂRI