Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 a fost votat în lectură finală
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 a fost votat în lectură finală

Proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2019 a fost votat, în cadrul şedinţei de astăzi, a Parlamentului.

Veniturile bugetului de stat pe anul 2019, se preconizează a fi în sumă totală de 42 125,5 mil.lei, cu o creştere faţă de cel precizat, curent cu 5 203,5 mil.lei sau 14,1 la sută. 88,6 la sută din venituri provin din încasările din impozite şi taxe, cu o creştere faţă de anul curent cu  12,6%. Intrările de granturi pentru susţinerea bugetului şi pentru proiectele finanţate din surse externe, se prognozează în sumă de 1 960,2 mil. lei. Alte venituri vor constitui 6,7% .
 
Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2019 se prevăd în sumă de 47 664,2 mil.lei, cu o creştere de 5 679,7 mil.lei sau cu 13,5 % comparativ cu cheltuielile prevăzute pentru anul 2018.  Acestea sunt determinate de necesitatea asigurării financiare a priorităţilor ramurilor, conform documentelor de politici naţionale şi sectoriale.
 
Astfel, mijloacele financiare vor fi direcţionate pentru Fondul rutier, inclusiv Programul de reparaţie a drumurilor publice naţionale, Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, Fondul pentru Eficienţă Energetică, Fondul ecologic naţional, Fondul naţional pentru dezvoltare regională, Fondul de susţinere a populaţiei   şi Fondul viei şi vinului.
 
Majorări de alocaţii sunt prevăzute pentru protecţia socială – 2207,0 mil.lei sau cu 29,9% mai mult faţă de anul curent, pentru servicii în domeniul economiei – 737,2 mil.lei sau cu 9,9% în creştere faţă de 2018, pentru învaţământ – 647,2 mil.lei sau cu 6,5% mai mult faţă de anul curent.
 
Deficitul bugetului de stat este estimat la 5 538,7 mil.lei şi urmează a fi finanţat atât din surse externe, cât şi cele interne.
 
Conform estimărilor, soldul datoriei de stat la situaţia din 31 decembrie 2019 nu va depăşi 63 011,5 mil. lei, dintre care 59,1% datorie de stat externă şi 40,9% datorie de stat internă, înregistrînd o majorare cu 6 035,0 mil. lei faţă de valoarea precizată pentru sfârşitul anului 2018.
 
Potrivit autorilor la baza proiectului de buget au stat prognoza dezvoltării economiei şi obiectivele politicii fiscale şi vamale pe anul 2019. Prognoza macroeconomică prevede că Produsul Intern Brut (PIB) în termeni reali faţă de anul 2018 va fi în creştere cu 4,0 la sută. Conform estimărilor, în anul 2019, veniturile bugetului public naţional vor fi în creştere cu 9,4 la sută faţă de anul curent, cheltuielile – cu 9,7 la sută, deficitul bugetar atingând nivelul de 2,7% din PIB faţă de 2,6% în acest an. Totodată, exporturile vor creşte, în anul 2019,  cu circa 13,1%, iar importurile cu 9,4%. Fondul de remunerare a muncii se va majora în valori nominale cu 9,4%.
 
Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2019 a fost votat, în lectură finală, de către 58 de deputaţi din cei prezenţi la şedinţă.
Similare
RECOMANDĂRI