R. Moldova ar putea adera la Zona Unică de Plăţi în Euro (SEPA)
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

R. Moldova ar putea adera la Zona Unică de Plăţi în Euro (SEPA)

Guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, a avut o întrevedere cu directorul general adjunct al Direcţiei Generale Vecinătate şi Negocieri privind Extinderea Comisiei Europene, Katarina Mathernova.

În cadrul întrevederii, guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Octavian Armaşu, s-a referit la evoluţiile macrofinanciare şi economice din Republica Moldova, activitatea sectorului bancar şi măsurile întreprinse de BNM pe fondul crizei energetice şi a situaţiei pandemice.

Octavian Armaşu a subliniat că datorită reformelor realizate în sectorul bancar, în prezent, acest sector este viabil şi stabil, armonizat cu standardele internaţionale şi europene (Basel III), cu o arhitectură financiară adecvată, cu servicii şi produse bancare calitative. Şeful băncii centrale a precizat că graţie acestor rezultate, dar şi a măsurilor de politică monetară întreprinse de BNM, a fost posibilă susţinerea populaţiei şi a economiei naţionale pe timp de pandemie. 

În context, Katarina Mathernova, Director general adjunct al Direcţiei Generale Vecinătate şi Negocieri privind Extinderea Comisiei Europene, a apreciat progresul obţinut de BNM în reformarea sistemului bancar şi a menţionat importanţa continuării reformelor pentru asigurarea stabilităţii financiare a Republicii Moldova. Katarina Mathernova a reiterat deschiderea Uniunii Europene de a fi alături de R. Moldova, inclusiv prin acordarea noii asistenţe macrofinanciare.

Oficialii au vorbit şi despre mersul procesului de preluare de către BNM, în vara anului 2023,  a competenţelor de supraveghere a sectorului financiar nebancar - competenţe care în prezent aparţin Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF).

Totodată, în cadrul discuţiilor, a fost abordat subiectul privind aderarea Republicii Moldova la Zona Unică de Plăţi în Euro (SEPA). În acest sens, s-a menţionat că participanţii la proces analizează criteriile de aderare şi etapele care urmează a fi întreprinse în asumarea acestui angajament.

SEPA (zona unică de plăţi în euro) este o iniţiativă a industriei bancare europene, creată cu sprijinul Comisiei Europene şi al Băncii Centrale Europene, care are scopul înfiinţării unei zone integrate de plăţi în euro şi să asigure că plăţile transfrontaliere în euro sunt la fel de facile şi eficiente precum cele interne.

Similare
RECOMANDĂRI