Reacţia FinComBank şi Energbank, după ce BNM a suspendat drepturile unor acţionari
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Reacţia FinComBank şi Energbank, după ce BNM a suspendat drepturile unor acţionari

Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei din 11 ianuarie 2019, care stabileşte faptul că un grup de acţionari acţionează concertat în raport cu „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A, nu ţine în nici într-un mod de activitatea curentă a FinComBank S.A. şi nu influenţează stabilitatea financiară şi performanţele băncii.

Administraţia FinComBank menţionează într-un comunicat de presă că  decizia BNM se referă  exclusiv la structura acţionariatului şi se înscrie în agenda de reforme a Băncii Naţionale a Moldovei, care include măsuri de transparentizare şi consolidare a structurii acţionarilor în scopul asigurării unei administrări prudente şi sănătoase a băncilor.   

„Mai mult decât atât, FinComBank S.A. este bine capitalizată, solvabilă şi stabilă. În totalul activelor sectorului bancar din Republica Moldova, „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A. reprezintă o cotă de 3,7%, în totalul portofoliului de credite - 4.4%, cota creditelor neperformante la total portofoliu 5,88% (pe sistem 13,37%, locul 3), iar rentabilitatea capitalului este de 11,39% (locul 5 pe sistem). În total pe teritoriul ţării sunt active 93 de subdiviziuni ale FinComBank (locul 3 pe sistem).

Prin urmare, „Banca de Finanţe şi Comerţ” S.A., va continua să activeze în regim normal şi să presteze toate serviciile, inclusiv cele legate de operaţiunile cu depozitele, de creditare şi decontări. Nu în ultimul rând, FinComBank continuă să se dezvolte şi să-şi surprindă clienţii săi cu cele mai inovatoare programe de banking”, se spune în comunicat. 

De altfel, într-un at comunicat de presă, reprezentanţii Energbank spun că „BC „ENERGBANK” S.A. activează în regim normal şi prestează toate serviciile, inclusiv cele legate de operaţiunile cu depozitele, de creditare şi decontări. Banca este bine capitalizată, solvabilă şi stabilă”.

Amintim că Banca Naţională anunţa  la 11 ianuarie 2018 că a suspendat drepturile unor acţionari la două bănci din Republica Moldova, printre care şi FinComBank.
Similare
RECOMANDĂRI