Republica Moldova riscă să piardă o altă asistenţă de 100 de milioane de euro  - Mold-Street
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Republica Moldova riscă să piardă o altă asistenţă de 100 de milioane de euro - Mold-Street

Guvernul Filip a aprobat în şedinţa din 18 iulie, decizia de iniţiere a negocierilor şi aprobarea semnării Amendamentului nr. 1 la Contractul de finanţare dintre Republica Moldova şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), pentru realizarea Proiectului de reabilitare a drumurilor din Republica Moldova, până la 25 iunie 2022.

Extinderea datei finale de disponibilitate a mijloacelor financiare este dictată de tergiversarea lucrărilor de reabilitare a unor drumuri naţionale şi a sumei restante neasimilate din proiectele finanţate de BEI, de aproximativ 100 milioane de euro scrie mold-street.md.

„Extinderea are drept scop facilitarea disponibilităţii mijloacelor financiare necesare pentru a finanţa lucrările de reabilitare, serviciile de consultanţă în supervizarea lucrărilor şi implementarea proiectului. Acest lucru se va realiza, în mod special, pentru reabilitarea drumurilor R16 Bălţi – Făleşti – Sculeni - Ungheni şi M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România, sectorul Porumbrei - Cimişlia şi drumul de ocolire al oraşului Comrat”, a explicat Ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

De notat că au trecut deja cinci ani de la semnarea la Luxembourg pe 25 iunie 2013 a contractului de finanţare dintre Republica Moldova şi BEI, pentru reabilitarea drumurilor din Republica Moldova, dar nici unul nu a fost dus până la capăt.

Similare
RECOMANDĂRI