România a pierdut într-o lună mai multe locuri de muncă decât în perioada de criză economică, statistică
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

România a pierdut într-o lună mai multe locuri de muncă decât în perioada de criză economică, statistică

România a pierdut peste 1.000.000 de locuri de muncă, de la declanşarea stării de urgenţă şi până în prezent, conform raportărilor oficiale, mai mult decât cele 700.000 de locuri de muncă pierdute în 4 ani, între 2008-2012. Datele au fost prezentate de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF).

Ultima raportare a Ministerului Muncii cifra numărul contractelor suspendate la 1.005.552, din care peste 292.000 în industria prelucrătoare, peste 196.000 în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, restul de peste 100.000 în hoteluri şi restaurante. Dacă la acest număr adăugăm cele 209.851 contracte de muncă încetate în comerţ, industrie prelucrătoare şi construcţii, avem tabloul complet al situaţiei şomerilor din România.

În SUA, aproximativ unul din zece angajaţi (reprezentând 16,8 milioane de oameni) şi-a pierdut locul de muncă în ultimele trei săptămâni pe fondul crizei economice generate de coronavirus. Datele reprezintă cele mai multe locuri de muncă pierdute în cea mai scurtă perioadă, din 1948 încoace.

"Aceste date cu spectru larg poate nu reuşesc să exprime cu forţă convingătoare disparităţile din prezent, însă ilustrează începutul unei noi ordini sociale. Previziunile economice au fost date peste cap, adoptarea scenariului optimist creând o relaxare a realităţii economice şi o lipsă de anticipare a impactului coronavirus asupra pieţei forţei de muncă din cea mai puternică ţară a lumii. De aceea, dacă ne uităm la datele din România, păstrând proporţiile, impactul coronavirus este unul extrem de amplu. În România s-au înregistrat în ultimele trei săptămâni tot atâtea persoane care şi-au pierdut locul de muncă ca şi în perioada 2008-2012. Rămâne întrebarea, dacă după terminarea pandemiei toţi aceştia vor reveni în câmpul muncii sau măcar o parte din ei, mai ales că probabil vom asista la o nouă aşezare a claselor sociale, o realitate economică indubitabilă", a declarat Cristina Chiriac, preşedinte CONAF.

Conform sursei citate, cu atât mai grav este că pandemia nu s-a încheiat iar previziunile nu sunt favorabile. Efectele economice ale pandemiei de coronavirus estimează că, în următoarele trei luni, circa 195 milioane de locuri de muncă full-time se vor pierde la nivel global, conform unei analize a Agenţiei pentru Muncă din cadrul Naţiunilor Unite.

Avertismentul vine la distanţă de trei săptămâni de când Organizaţia Internaţională a Muncii estima o pierdere de locuri de muncă de circa 25 de milioane. Conform agenţiei, restricţiile impuse de către autorităţi pentru stoparea răspândirii pandemiei afectează 2,7 miliarde de muncitori, echivalentul a patru cincimi din forţa de muncă de la nivel mondial.

Preşedintele CONAF este de părere că trebuie luate măsuri din timp pentru diminuarea pierderilor pe care economia le va suferi în viitor.Preşedintele CONAF admite că pandemia COVID-19 va schimba profund vieţile noastre. Chiar dacă fiecare generaţie va fi afectată în proporţii diferite, toţi vor fi nevoiţi să se adapteze la "o nouă normalitate" în care economia mondială şi implicit cea a României nu va mai fi la fel după pandemie. 
Similare
RECOMANDĂRI