Sergiu Cioclea a avut o nouă întâlnire cu studenţi: Economia R. Moldova este mai puternică, rezilientă şi atractivă, graţie programului cu FMI
Sursa foto:BNM Vizualizari:

Sergiu Cioclea a avut o nouă întâlnire cu studenţi: Economia R. Moldova este mai puternică, rezilientă şi atractivă, graţie programului cu FMI

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea a avut încă o întâlnire cu câţiva studenţi din R. Moldova, după ce pe parcursul mandatului său a subliniat de mai multe ori importanţa educaţiei financiare a tinerei generaţii, iar în acest sens a efectuat mai multe vizite în diferite universităţi din Chişinău.

De această dată, Sergiu Cioclea s-a întâlnit joi, 22 noiembrie cu studenţii de la Facultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a USM cu care a discutat despre rolul băncii centrale în modernizarea economiei şi societăţii din Republica Moldova. 

„Una dintre atribuţiile băncii centrale este să se creeze condiţiile necesare pentru dezvoltarea durabilă a economiei, stimularea investiţiilor, sporirea bunăstării populaţiei. Pentru ca politica monetară să transmită impulsuri economice corecte este nevoie ca întregul sistem financiar-bancar să funcţioneze în regim optim. Cu alte cuvinte, ca economiile acumulate sub formă de depuneri să fie direcţionate spre economia reală, în proiecte de calitate şi investiţii creatoare de valoare. Ceea ce facem la BNM acum este nu numai să stabilizăm şi să consolidăm sistemul financiar-bancar, dar şi să punem reguli noi pentru ca acesta să funcţioneze în beneficiul societăţii şi modernizării economice”, a menţionat Sergiu Cioclea. 

Şeful băncii centrale a vorbit şi despre relaţiile BNM cu partenerii externi şi venirea investitorilor strategici în sistemul bancar. În context, oficialul a remarcat că economia Republicii Moldova este astăzi mai puternică, rezilientă şi atractivă graţie programului cu Fondul Monetar Internaţional, care trebuie să continue. Separat, guvernatorul BNM a subliniat că o prioritate pentru societatea noastră este educaţia financiară şi a îndemnat studenţii să-şi fortifice cultura economică, ţinând cont de viitoarele responsabilităţi pe care aceştia le pot avea în domeniul administraţiei publice şi relaţiilor internaţionale.

La sesiunea de întrebări-răspunsuri, studenţii s-au arătat curioşi să afle cum se finanţează un început de business, cum decurg reformele bancare, care este atitudinea Băncii Naţionale faţă de subiectele de actualitate. În final, decanul FRIŞPA, dr., conf. univ. Alexandru Solcan, a precizat că Sergiu Cioclea a fost invitat la discuţii cu studenţii deoarece „mandatul acestuia a venit după o perioadă complicată în istoria ţării plină de provocări pentru BNM”.

Sergiu Cioclea este guvernator al BNM din 11 aprilie 2016. Şeful băncii centrale şi-a anunţat încetarea mandatului începând cu data de 30 noiembrie 2018.
Similare
RECOMANDĂRI