Serviciul Vamal raportează încasări de circa 297 milioane de lei de la începutul anului curent
Sursa foto:customs.gov.md Vizualizari:

Serviciul Vamal raportează încasări de circa 297 milioane de lei de la începutul anului curent

De la începutul anului curent, încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat se ridică la circa 297 milioane de lei, mai mult cu peste 51 % faţă de intervalul corespondent al anului 2021.

Pe parcursul săptămânii trecute, numărul pasagerilor care au intrat în Republica Moldova constituie circa 82 000. Dintre aceştia, 319 persoane fizice au declarat diverse bunuri, achitând plăţi în cuantum de 2,4 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.

Banii colectaţi de la contribuabili sunt vărsaţi direct în bugetul de stat şi redistribuiţi pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ş.a.

De asemenea, în perioada 3-9 ianuarie 2022, au fost perfectate 5871 de declaraţii vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 45 422 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leuşeni şi Sculeni, cu 12 620 şi, respectiv, 7 097 traversări.

La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 147 de încălcări ale legislaţiei vamale şi aplicate amenzi în sumă de peste 88 mii de lei. Cele mai frecvente încălcări se referă la depăşirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere străine, declarate prin acţiune.

Similare
RECOMANDĂRI