Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Sistemul de sănătate, în perfuzii.Republica Moldova - codaşa Europei la finanţarea sistemului
Sistemul de sănătate este subfinanţat, iar Republica Moldova este codaşa Europei la acest capitol. Acum sunt necesare lecţii de învăţat, decizii de luat, iar după ce va trece pandemia factorii politici şi cetăţenii din Republica Moldova vor înţelege că medicina este un serviciu care trebuie plătit.
În ultimi ani Republica Moldova alocă pentru medicină 4,1% din PIB comparativ cu statele din UE unde alocările ajung la 9,6%, constată în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic”, economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniţă.
Importanţa medicinii în Republica Moldova este de 2,4 ori mai mică faţă de cea din UE. Evident, nu poţi avea medicină, nu poţi avea calitate. Cel mai curios este că medicii cu o finanţare atât de mică reuşesc să facă faţă lucrurilor.
”Medicina până în anul 2004 era finanţată din bugetul de stat, dar sistemul nu putea supravieţui la nesfârşit. În anul 2002 a fost elaborat un document prin care fiecare cetăţean trebuia să fie asigurat. În 2003 a fost implementat proiectul pilot în raionul Hânceşti, iar în anul 2004 s-a extins în toată ţara. În rezultat avem medicina asigurată, dar nici pe de parte nu este ceea ce trebuie să fie”, spune Ioniţă.
Potrivit economistului, în ţările similare cu Republica Moldova cota pentru medicină este de 13% fie plăteşte salariatul, fie plăteşte angajatorul. Or, dacă aloci mai puţin de 11% din salariu poţi să-i spui cum vrei, dar nu asigurare medicală. În Republica Moldova s-a început cu 4% şi s-a ajuns la 7% în anul 2009. La acea vreme, politicul a decis să stopeze creşterea. Ulterior în 2015 s-a ajuns la 9%. Astfel prima problemă în medicină este contribuţia mică a cetăţeanului, cine şi cât contribuie.
În prezent, în Republica Moldova sunt 2,7 milioane de locuitori, dar oficial lucrează circa 600 mii. Astfel, statul a spus că cei care se asigură din salariu achită 9%, iar ceilalţi cum ar fi patentarii, deţinătorii de terenuri agricole se asigură la o cotă fixă (trebuie să fie stabilită anual) şi ultima categorie, asiguraţii de către stat. Numărul cărora în prezent se ridică 1,7 milioane de cetăţeni. Însă statul a spus că va asigura, dar a uitat să dea şi bani pentru acest lucru. Problemă este contribuţia, cea dea doua cine şi cât contribuie. Datele CNAS arată că anual sunt asiguraţi 850 mii de persoane din salariu. Întrebarea este de unde apare această cifră dacă numărul total de salariaţi este de 600 mii de peroane. Astfel, cei 250 mii de peroane lucrează parţial şi atunci dacă o dată au făcut contribuţii în sistemul asigurărilor medicale (de ex. 100 de lei) este luată în calcul contribuţia lui. Aici apare problema, nu se ştie suma contribuţiei celor 250 mii de persoane.
”Mai gravă este situaţia la cei care fac asigurare obligatorie. Este o listă de persoane. Şi aici apar două probleme, lista şi oamenii pe care statul nu-i poate prinde cum ar fi patentarii, notarii şi executori judecătoreşti. Ei sunt obligaţi deoarece au o relaţie cu statul, însă nimeni benevol nu merge să se asigure. Numărul celor care se asigură oscilează între 30 şi 50 mii de persoane. Aici apare problema că timp de şapte ani nu s-a schimbat cota fixă. Cum a fost aprobată în 2014 la 4056 de lei aşa şi a rămas. Cetăţeanul care muncea plătea 3096 de lei, iar cel care avea asigurarea în cotă fixă - 4000 de lei. Anul acesta, cei care muncesc vor achita 8800 de lei, iar la ceilalţi suma a rămas 4000 de lei. De exemplu notarii dacă îşi achiziţionează poliţa la început de an achită doar 2000 de lei de patru ori mai puţin. De şase ani se face derogare de la legislaţie, care spune clar, cota fixă se stabileşte în funcţie de salariu”, a mai spus Ioniţă.
Din 2005 până în 2014 contribuţia persoanelor cu cotă fixă şi a celor cu salariu era similară. Din 2014 cei care muncesc achită din ce în ce mai mult, iar ceilalţi nu contribuie.
În acelaşi timp, Guvernul s-a angajat să asigure 16 categorii de cetăţeni. Or, nu există nicio legătură dintre numărul de persoane care trebuie să fie asigurate şi contribuţia lor financiară. Cei 600 mii de salariaţi vor vira la CNAS 5,2 miliarde de lei, iar ceilalţi 1,7 milioane ale guvernului vor plăti doar 3 miliarde de lei. Până în 2013, Guvernul îşi respecta obligaţiile şi achita de bine de rău cam de 2,5 ori mai puţin pentru un asigurat de el. . Ulterior plătea de două ori mai puţin. Dacă în prezent salariaţii achită 8800 de lei, Guvernul ar trebui să achite de 2,5 orii mai puţin – 3500 de lei, însă executivul achită o sumă infimă de doar 1700 de lei. Astfel, el spune că achită, dar în realitate nu plăteşte. Doar anul acesta Guvernul refuză să achite cel puţin 3 miliarde de lei. Şi aici ne confruntăm cu problema că sistemul de sănătate nu primeşte banii din contribuţiile obligatorii.
Sistemul de sănătate din republica Moldova, în opinia lui Ioniţă, este finanţat din asigurările obligatorii (salariaţii, cei care lucrează la jumătate de normă, şi cu cotă fixă şi asiguraţii de către Guvern), programele finanţate din banii publici, asigurările benevole (în statele dezvoltate ponderea se ridică la 20% din total comparativ cu Republica Moldova unde este de 100 de ori mai puţin). Acest lucru se întâmplă deoarece piaţa asigurărilor din republica Moldova este una slab dezvoltată , agenţii economici nu au cultura de asigurare şi în plus statul impozitează asigurările benevole. O sursă de venituri în sistemul de sănătate sunt şi serviciile contra plată unde este o netransparenţă totală. Potrivit rapoartelor Curţii de Conturi, efectuate la câteva spitale putem deduce ca serviciile contra plata per total se ridica anual la 300-400 milioane de lei. A cincea sursă de venit pentru sistemul de sănătate sunt donaţiile şi sponsorizările, care se ridică la 200 milioane de lei. Şi ultima sursă sunt plăţile neformale, care indirect pot fi estimate la un miliard de lei. Ele nu pot fi tratate ca mită ci ca plăţi neoficiale, deoarece cetăţeanul plăteşte pentru un serviciu. Plăţile sunt o evaziune fiscală şi o delapidare a banului public. Cel mai grav este că se educă un comportament al cetăţeanului că nu vrea să îşi facă asigurare medicală obligatorie.
Ioniţă a concluzionat că în toţi aceşti ani, din nedorinţa politică, populism sistemul de sănătate a ajuns este cel mai subfinanţat din Europa. Ca prioritate de finanţare sunt alocaţi 4,1% din bugetul public şi sub formă de plăţi neoficiale – 0,5%. Dacă nu se va întreprinde nimic pentru a ridica ponderea alocărilor din PIB la 5,5%-6% pentru sistemul de sănătate înseamnă că nu am învăţat nimic.
Importanţa medicinii în Republica Moldova este de 2,4 ori mai mică faţă de cea din UE. Evident, nu poţi avea medicină, nu poţi avea calitate. Cel mai curios este că medicii cu o finanţare atât de mică reuşesc să facă faţă lucrurilor.
”Medicina până în anul 2004 era finanţată din bugetul de stat, dar sistemul nu putea supravieţui la nesfârşit. În anul 2002 a fost elaborat un document prin care fiecare cetăţean trebuia să fie asigurat. În 2003 a fost implementat proiectul pilot în raionul Hânceşti, iar în anul 2004 s-a extins în toată ţara. În rezultat avem medicina asigurată, dar nici pe de parte nu este ceea ce trebuie să fie”, spune Ioniţă.
Potrivit economistului, în ţările similare cu Republica Moldova cota pentru medicină este de 13% fie plăteşte salariatul, fie plăteşte angajatorul. Or, dacă aloci mai puţin de 11% din salariu poţi să-i spui cum vrei, dar nu asigurare medicală. În Republica Moldova s-a început cu 4% şi s-a ajuns la 7% în anul 2009. La acea vreme, politicul a decis să stopeze creşterea. Ulterior în 2015 s-a ajuns la 9%. Astfel prima problemă în medicină este contribuţia mică a cetăţeanului, cine şi cât contribuie.
În prezent, în Republica Moldova sunt 2,7 milioane de locuitori, dar oficial lucrează circa 600 mii. Astfel, statul a spus că cei care se asigură din salariu achită 9%, iar ceilalţi cum ar fi patentarii, deţinătorii de terenuri agricole se asigură la o cotă fixă (trebuie să fie stabilită anual) şi ultima categorie, asiguraţii de către stat. Numărul cărora în prezent se ridică 1,7 milioane de cetăţeni. Însă statul a spus că va asigura, dar a uitat să dea şi bani pentru acest lucru. Problemă este contribuţia, cea dea doua cine şi cât contribuie. Datele CNAS arată că anual sunt asiguraţi 850 mii de persoane din salariu. Întrebarea este de unde apare această cifră dacă numărul total de salariaţi este de 600 mii de peroane. Astfel, cei 250 mii de peroane lucrează parţial şi atunci dacă o dată au făcut contribuţii în sistemul asigurărilor medicale (de ex. 100 de lei) este luată în calcul contribuţia lui. Aici apare problema, nu se ştie suma contribuţiei celor 250 mii de persoane.
”Mai gravă este situaţia la cei care fac asigurare obligatorie. Este o listă de persoane. Şi aici apar două probleme, lista şi oamenii pe care statul nu-i poate prinde cum ar fi patentarii, notarii şi executori judecătoreşti. Ei sunt obligaţi deoarece au o relaţie cu statul, însă nimeni benevol nu merge să se asigure. Numărul celor care se asigură oscilează între 30 şi 50 mii de persoane. Aici apare problema că timp de şapte ani nu s-a schimbat cota fixă. Cum a fost aprobată în 2014 la 4056 de lei aşa şi a rămas. Cetăţeanul care muncea plătea 3096 de lei, iar cel care avea asigurarea în cotă fixă - 4000 de lei. Anul acesta, cei care muncesc vor achita 8800 de lei, iar la ceilalţi suma a rămas 4000 de lei. De exemplu notarii dacă îşi achiziţionează poliţa la început de an achită doar 2000 de lei de patru ori mai puţin. De şase ani se face derogare de la legislaţie, care spune clar, cota fixă se stabileşte în funcţie de salariu”, a mai spus Ioniţă.
Din 2005 până în 2014 contribuţia persoanelor cu cotă fixă şi a celor cu salariu era similară. Din 2014 cei care muncesc achită din ce în ce mai mult, iar ceilalţi nu contribuie.
În acelaşi timp, Guvernul s-a angajat să asigure 16 categorii de cetăţeni. Or, nu există nicio legătură dintre numărul de persoane care trebuie să fie asigurate şi contribuţia lor financiară. Cei 600 mii de salariaţi vor vira la CNAS 5,2 miliarde de lei, iar ceilalţi 1,7 milioane ale guvernului vor plăti doar 3 miliarde de lei. Până în 2013, Guvernul îşi respecta obligaţiile şi achita de bine de rău cam de 2,5 ori mai puţin pentru un asigurat de el. . Ulterior plătea de două ori mai puţin. Dacă în prezent salariaţii achită 8800 de lei, Guvernul ar trebui să achite de 2,5 orii mai puţin – 3500 de lei, însă executivul achită o sumă infimă de doar 1700 de lei. Astfel, el spune că achită, dar în realitate nu plăteşte. Doar anul acesta Guvernul refuză să achite cel puţin 3 miliarde de lei. Şi aici ne confruntăm cu problema că sistemul de sănătate nu primeşte banii din contribuţiile obligatorii.
Sistemul de sănătate din republica Moldova, în opinia lui Ioniţă, este finanţat din asigurările obligatorii (salariaţii, cei care lucrează la jumătate de normă, şi cu cotă fixă şi asiguraţii de către Guvern), programele finanţate din banii publici, asigurările benevole (în statele dezvoltate ponderea se ridică la 20% din total comparativ cu Republica Moldova unde este de 100 de ori mai puţin). Acest lucru se întâmplă deoarece piaţa asigurărilor din republica Moldova este una slab dezvoltată , agenţii economici nu au cultura de asigurare şi în plus statul impozitează asigurările benevole. O sursă de venituri în sistemul de sănătate sunt şi serviciile contra plată unde este o netransparenţă totală. Potrivit rapoartelor Curţii de Conturi, efectuate la câteva spitale putem deduce ca serviciile contra plata per total se ridica anual la 300-400 milioane de lei. A cincea sursă de venit pentru sistemul de sănătate sunt donaţiile şi sponsorizările, care se ridică la 200 milioane de lei. Şi ultima sursă sunt plăţile neformale, care indirect pot fi estimate la un miliard de lei. Ele nu pot fi tratate ca mită ci ca plăţi neoficiale, deoarece cetăţeanul plăteşte pentru un serviciu. Plăţile sunt o evaziune fiscală şi o delapidare a banului public. Cel mai grav este că se educă un comportament al cetăţeanului că nu vrea să îşi facă asigurare medicală obligatorie.
Ioniţă a concluzionat că în toţi aceşti ani, din nedorinţa politică, populism sistemul de sănătate a ajuns este cel mai subfinanţat din Europa. Ca prioritate de finanţare sunt alocaţi 4,1% din bugetul public şi sub formă de plăţi neoficiale – 0,5%. Dacă nu se va întreprinde nimic pentru a ridica ponderea alocărilor din PIB la 5,5%-6% pentru sistemul de sănătate înseamnă că nu am învăţat nimic.
