Statul a vândut circa 90% din acţiunile S.A. ”Tutun-CTC”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Statul a vândut circa 90% din acţiunile S.A. ”Tutun-CTC”

Acţiunile statului din Societatea pe Acţiuni ”Tutun-CTC” au fost vândute în cadrul unui concurs comercial de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat. Este vorba despre 90,81%.

Noul proprietar al pachetului de peste 90% din acţiunile societăţii este Î.C.S. ”LE BRIDGE CORPORATION LIMITED” S.R.L., iar la 11 ianuarie 2019 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare.

Preţul iniţial de vânzare al acţiunilor era de peste 165 de milioane de lei. Totuşi, pachetul a fost tranzaţionat cu 167 761 000 MDL, sumă care a fost achitată în bugetul de stat, precum şi alte taxe si impozite stabilite de legislaţie. 
 
Conform contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul şi-a asumat obligaţii privind:
 
  • ·        dezvoltarea şi eficientizarea activităţii societăţii prin implementarea tehnologiilor şi introducerea utilajelor performante;
  • ·       păstrarea profilului de activitate şi a mărcilor comerciale;
  • ·       menţinerea numărului locurilor de muncă a personalului calificat şi asigurarea securităţii muncii şi alte obligaţii specifice;
  • ·       aplicarea legislaţiei privind protecţia mediului înconjurător şi respectarea restricţiilor de mediu stabilite de autorităţile competente ale Republicii Moldova.


TVR MOLDOVA aminteşte că Tutun CTC este scos la vânzare de câţiva ani, însă fără niciun succes.
Similare
RECOMANDĂRI