Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

TVR MOLDOVA, premiu pentru contribuţia la mediatizarea proiectelor SARD

Programul de Susţinere a Agriculturii şi dezvoltării rurale în Găgăuzia şi raionul Taraclia a fost finalizat cu succes. În mai bine de doi ani, Uniunea Europeană a investit 6,5 milioane de euro, bani care au contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă a peste 150 de mii de oameni din regiune.

Implementat în primăvara anului 2016, programul SARD a contribuit la dezvoltarea a 40 de localităţi din UTA Găgăuzia şi raionul Taraclia. Unele sate au fost dotate cu apeduct şi canalizare, altele şi-au iluminat străzile, iar în mai multe localităţi au fost reabilitate grădiniţele, şcolile, casele de cultură şi drumurile.

Tot cu asistenţa Uniunii Europene, peste 60 de antreprenori şi-au lansat sau dezvoltat o afacere. Este şi cazul Angelei Sobol, care a obţinut un grant în valoare de 10 mii de euro şi a creat la Ceadâr-Lunga o mică fabrică de producere a ciocolatei.

La final, toţi beneficiarii programului au fost premiaţi. Şi postul de televiziune TVR MOLDOVA a fost premiat pentru contribuţia care a avut-o în mediatizare proiectelor realizate de SARD.

Programul SARD, în valoare de 6,5 milioane de euro, a fost finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de PNUD Moldova.
Similare
RECOMANDĂRI