Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Uzina metalurgică din Rîbniţa a primit autorizaţie de mediu până la sfârşitul acestei luni

Uzina metalurgică din Rîbniţa a primit autorizaţie de mediu până la sfârşitul acestei luni de la Guvernul Republicii Moldova. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situaţii Excepţionale, în pofida neregulilor depistate la uzina din regiunea transnistreană. În schimbul eliberării acestei autorizaţii, ministrul Mediului, Iuliana Cantaragiu, spune că Republica Moldova va obţine, în luna mai, curent electric mai ieftin din sânga Nistrului.

SINCRON IULIANA CANTARAGIU, ministrul Mediului: „A fost eliberată o autorizaţie valabilă până pe 31 mai şi a fost de fapt parte a procesului de negociere cu partea din stânga Nistrului, în vederea de a negocia un preţ bun pentru cetăţenii noştri pentru curent electric”.

Pentru a elibera autorizaţa de mediu uzinei metalurgice din Râbniţa, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a făcut excepţie de la mai multe acte normative – Legea privind protecţia mediului înconjurător, Legea privind protecţia aerului atmosferic şi Legea privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător. Totuşi autorităţile Republicii Moldova au pus şi condiţii.

IULIANA CANTARAGIU, ministrul Mediului: „Să remedieze neconformităţile care i-au fost de fapt anterior semnalate prin refuzul la precedenta cerere de eliberare a autorizaţiei. E un şir de neconformităţi care trebuie să le remedieze şi ulterior are dreptul să mai depună o dată cererea”.

NATALIA GAVRILIŢA, premierul Republicii Moldova: „În condiţiile în care durează să fie îndeplinite toate condiţiile, a fost această înţelegere ca să oferim o autorizaţie temporară.O întrerupere îndelungată a funcţionării acestei uzini, mai ales în condiţiile de război ar putea duce şi la o problemă umanitară majoră pe malul stâng, de aceea trebuie să avem o politică echilibrată, pe de altă parte trebuie să respectăm legea”.

Uzina metalurgică de la Rîbniţa este principala sursă de venit la bugetul regiunii separatiste. Conform unui raport al pretinsului minister al Dezvoltării Economice de la Tiraspol, la sfârşitul anului 2021 vânzările "Uzinei Metalurgice Moldoveneşti" au fost de peste 432 de milioane de dolari, adică aproape jumătate din valoarea totală a exporturilor regiunii separatiste.

La fel ca alte companii înregistrate în stânga Nistrului, uzina din Rîbniţa nu achită la bugetul Republicii Moldova nici impozite şi nici taxe vamale.
Similare
RECOMANDĂRI