Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În 2018 valoarea cumpărăturilor efectuate cu cardul a atins şapte miliarde de lei

Cetăţenii Republicii Moldova folosesc tot mai des cardul bancar. În anul 2018 s-a înregistrat cea mai mare creştere a achitărilor cu cardul înregistrată vreodată, potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei. Plăţile au crescut cu aproape 2,2 miliarde de lei faţă de anul precedent şi a atins un nivel record de şapte miliarde de lei.

Este al optulea an consecutiv în care plăţile cu cardul cresc puternic, cu mult peste media pieţei. Cetatenii moldoveni au făcut cumpărături în ţară şi au achitat servicii la terminalele bancare în valoare totală de 7 miliarde lei.

Este de aproape şapte ori mai mult decât acum şase ani. Totodată, aproape jumătate dintre operaţiunile cu carduri emise în Republica Moldova, efectuate în ţară, au reprezentat-o plăţile fără numerar.

Datele BNM mai arată că valoarea operaţiunilor cu carduri emise în Republica Moldova efectuate în ţară s-a ridicat la un total de 51,9 miliarde de lei, faţă de 44,89 miliarde de lei anul precedent. Tranzacţiile peste hotare efectuate de posesorii cardurilor moldoveneşti s-au cifrat la 5,9 miliarde de lei, dintre care 88 la sută din totalul operaţiunilor au reprezentat achitările fără numerar.
Similare
RECOMANDĂRI