Valoarea plăţii compensatorii pentru salariaţii cu venituri mici va fi majorată
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Valoarea plăţii compensatorii pentru salariaţii cu venituri mici va fi majorată

Valoarea plăţii compensatorii, ca măsura de susţinere a salariaţilor cu venituri mici din sectorul bugetar, va fi majorată de la 3.100 la 3.500 de lei. Majorarea este propusă de Ministerul Finanţelor în contextul reexaminării cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real (3.500 de lei din 1 aprilie).

Un proiect de modificare a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a fost publicat pentru consultări publice. De plăţi compensatorii majorate ar urma să beneficieze salariaţii din unităţile bugetare pentru care salariul lunar calculat pentru o funcţie cu durata normală a timpului de muncă, este mai mic de 3.500 de lei.

Plata compensatorie se va determina ca diferenţă dintre 3.500 de lei şi salariul lunar calculat în condiţiile Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar şi se va recalcula proporţional timpului efectiv lucrat. Modificările ar urma să intre în vigoare din 1 mai.
Similare
RECOMANDĂRI