Viceguvernatorul BNM spune că informaţiile, pe care le-a furnizat Comisiei de anchetă privind frauda bancară, nu se regăsesc în raport
Vizualizari:

Viceguvernatorul BNM spune că informaţiile, pe care le-a furnizat Comisiei de anchetă privind frauda bancară, nu se regăsesc în raport

Înainte ca în Parlament să înceapă prezentarea raportului Comisiei de anchetă privind devalizarea sistemului bancar, Banca Naţională a trimis presei un comunicat de presă, prin care viceguvernatorul BNM Ion Sturzu spune că atât el, cât şi viceguvernatorul Aureliu Cincilei au fost invitaţi la audieri tocmai pe 14 octombrie, când raportul era deja aprobat şi publicat.

Declaraţia viceguvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Ion Sturzu:

„Precizez că până la finalizarea activităţii „Comisiei de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanţelor devalizării sistemului bancar din Republica Moldova şi investigării fraudei bancare”, nici eu şi nici viceguvernatorul BNM Aureliu Cincilei nu am fost invitaţi la audieri pentru a ni se adresa întrebări şi a ni se oferi posibilitatea de a prezenta comisiei informaţiile şi argumentele deţinute la acest subiect. De asemenea, nu ni s-a comunicat vreo acuzatie, deşi comisia a activat circa patru luni, timp în care BNM şi-a manifestat toată deschiderea şi a prezentat comisiei toate materialele solicitate.
 
Personal am fost invitat la comisie abia pe 11 octombrie 2019, după ce raportul comisiei a fost aprobat şi publicat, pentru a fi audiat pe 14 octombrie 2019, declarată oficial zi liberă, la ora 10.00. Din cei cinci membri ai comisiei, au fost prezenţi doar domnii Alexandru Slusari şi Lilian Carp. Astfel, informaţiile pe care le-am furnizat comisiei nu se regăsesc în raport.
 
Voi preciza că şi eu, şi dl Aureliu Cincilei am fost numiţi în funcţie pe 12 iulie 2013, când situaţia la cele trei bănci: Banca de Economii S.A., Banca Socială S.A. şi Unibank S.A. era deja una extrem de gravă, iar în acea perioadă, inclusiv luna noiembrie 2014, nici unul dintre noi nu a patronat domeniul de supraveghere bancară.
 
Conform normelor interne ale BNM, fiecare viceguvernator patronează câteva domenii de activitate şi, respectiv, deţine putere de decizie strict referitor la domeniile pentru a căror activitate este responsabil, iar deciziile colective la nivel de Consiliu de administraţie (Comitet executiv) se iau doar la prezentarea dosarului cu setul de materiale la temă de către departamentul respectiv. 
 
În perioada post-criză, în comun cu noua echipă a BNM, ne-am implicat activ în realizarea unor reforme profunde în sectorul bancar, care au adus schimbarea totală a calităţii sistemului, fapt apreciat înalt atât de investitorii noi străini, cât şi de comunitatea internaţională”. 

De menţionat că în aceste momente, în Parlament este prezentat raportul Comisiei parlamentare privind frauda bancară.
 
Similare
RECOMANDĂRI