Sursa foto:Bani.md Vizualizari:

VIDEO. Delegaţii din România, Belarus, Ucraina, Turcia şi Iran au participat la un forum de afaceri, la Cahul

Peste 200 de agenţi economici din Republica Moldova şi de peste hotare au participat la Forumul Internaţional de Afaceri – "Investiţii în afaceri, investiţii în viitor", organizat, în premieră, la Cahul.

Producătorii autohtoni au avut posibilitatea să stabilească parteneriate cu reprezentanti ai companiilor străine, să-şi promoveze produsele şi să atragă investitori în localităţile din regiunea de sud a Republicii Moldova.

La Forum au participat antreprenori din agricultura, industria agro-alimentară, tehnologii informaţionale şi comunicaţii, textile, construcţii, energie sau industriile creative.

„Am venit pentru a identifica potenţiali investitori pentru a încheia noi contracte de colaborare şi pentru a ne lărgi piaţa de desfacere deoarece suntem la etapa de obţinere a dreptului de export a produselor noastre”, a mărturisit Ludmila Noviţchi, reprezentant, Fabrica de Brânzeturi Cahul.

Au fost delegaţii din cinci ţări - România, Belarus, Ucraina, Turcia şi Iran, care doresc să iniţieze parteneriate şi să facă investiţii pe piaţa Republicii Moldova.

„Este un dialog, o comnicare directă cu diferiţi investitori cu producătorii autohtoni. astăzi vom căuta să ne promovăm acei investitori, companii pe care le avem în teritoriu”, a declarat preşedintele Raionului Cahul, Ion Groza.

„Obiectivul principal pentru Raionul Cahul, municipiul Cahul este să  putem atrage careva investiţii, sau întreprinderi capabile să dezvolte afaceri aici”, a menţionat primarul municipiului Cahul, Nicolae Dandiş.

Forumul Internaţional de Afaceri - "Investiţii în afaceri, investiţii în viitor" a fost organizat pentru prima dată, în cadrul Expoziţiei "Fabricat în Moldova". Evenimentul a fost urmat de o sesiune de comunicări în cadrul căreia s-a discutat despre oportunităţile economice şi investiţionale ale regiunii de sud.
 
Similare