Persoanele private de libertate şi-au exercitat dreptul de vot
Sursa foto:ANP Vizualizari:

Persoanele private de libertate şi-au exercitat dreptul de vot

Dintre cele 6249 persoane private de libertate cu drept de vot, 5991 şi-au exprimat voinţa în cadrul celui de-al doilea scrutin prezidenţial din Republica Moldova, anunţă ANP într-un comunicat de presă. 

Procesul electoral s-a desfăşurat în zone special amenajate în incinta instituţiilor de detenţie, dotate cu soluţii dezinfectante, pixuri şi măşti de protecţie în conformitate cu prevederile Instrucţiunii privind modalitatea de organizare şi desfăşurare de către Comisia Electorală Centrală a scrutinelor electorale, în condiţiile situaţiei pandemice cu infecţia COVID-19. Urnele mobile din penitenciare au fost asigurate de către membrii secţiilor de votare din circumscripţiile electorale în raza cărora se află penitenciarele.

Persoanele deţinute infectate cu COVID-19 şi contacţii acestora, deasemenea şi-au exercitat dreptul de vot. Membrii birourilor electorale şi observatorii au fost echipaţi cu măşti, mănuşi şi combinezoane/halate de protecţie şi au mers prin celulele şi sectoarele acestora.

Observatorii prezenţi au declarat că procedura de votare s-a desfăşurat fără incidente.

Menţionăm că, toate persoanele private de libertate ce au dorit să-şi exercite dreptul de vot au fost asigurate cu acte de identitate valabile.

Similare
RECOMANDĂRI