Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Eroii de la Nistru. Maria Lupaşcu, soţia eroului Filip Lupaşcu, căzut în luptele de la Coşniţa din mai 1992
Războiul de la Nistru, din 1992, a lăsat în urmă multă durere şi a spulberat multe vise. Sute de copii sunt orfani iar soţiile celor morţi pe front au rămas fără un sprijin. Este şi cazul Mariei Lupaşcu, soţia eroului Filip Lupaşcu, căzut în luptele de la Coşniţa, din mai 1992. Fără soţ şi cu doi copii mici, femeia a fost nevoită să se descurce singură. A fost curajoasă, aşa cum îşi dorea soţul ei să fie, şi a reuşit să înfrunte greutăţile dar şi autorităţile de atunci, care, în loc să-i fie sprijin, i-au întors spatele. Filip Lupaşcu a fost decorat post-mortem cu cea mai înaltă destincţie militară Ordinul "Ştefan cel Mare". Urmează un nou material din campania: Eroii de la Nistru. 30 de ani de la războiului ruso-moldovean.
Filip Lupaşcu avea 31 de ani în timpul războilui de pe Nistru şi era comandantul grupului de voluntari. A luptat din martie, până pe 19 mai 1992, zi în care a fost omorât pe platoul de la Coşniţa. A rămas în urmă o soţie îndurerată şi doi feciori. Cel mai mic avea doar şase luni, iar cel mare, doi ani. Maria Lupaşcu îşi aminteşte, în detaliu, ziua în care viaţa ei a luat o întorsătură dramatică.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război. „Chiar în ziua de 19 mai eu dimineaţă am mers în satul meu natal, acolo era feciorul mai mare. Seara am privit ştirile la televizor şi am văzut cum erau scoşi de pe câmpul de luptă dar nu m-am gândit că acesta poate fi soţul meu. A doua zi a venit fratele soţului după mine şi să iau copii si să vin inapoi acasă. Au fost niste momente foarte grele, mult timp nu puteam să cred că Filip nu se va mai întoarce acasă. Dacă cineva îmi suna în uşă tot timpul mă gândeam poate e el”.
Pentru curajul său, Filip Lupaşcu a fost decorat post-mortem cu Ordinul "Ştefan cel Mare". Aşa şi-l aminteşte şi Maria Lupaşcu, un patriot neînfricat.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: „Nu a putut să fie indiferent de soarta care se începuse atunci şi îmi amintesc cuvintele care mi le-a spus că...trebuie să merg neapărat, nu trebuie să aşteptăm până ce or veni, să intre în casele noastre, trebuie să apărăm pământul nostru. El a fost un bărbat curajos, a fost un bărbat puternic , a avut o experienţă de luptă participând la războiul din Afganistan, nu era indiferent de tot ce se petrecea, nici o clipă nu s-a gândit să rămână acasă. El şi-a iubit foarte mult copii dar nu s-a gândit că nu se va întoarce”.
Maria Lupaşcu povesteşte că a simţit mereu lipsa unui umăr puternic alături. Femeia a rămas singură în faţa greutăţilor pentru că autorităţile de atunci nu i-au oferit sprijin. Cea mai înaltă distincţie militară, însemna un venit de doar 500 de lei pentru cei care erau în viaţă, nu şi pentru familiile celor decoraţi post-mortem.
Cu lacrimi în ochi, Maria Lupaşcu spune că cel mai mult au avut de suferit copiii, care au crescut fără căldura tatălui.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: „Am fost nevoită să mă iau în mâini deoarece aveam doi copii...şi ştiam că eu sunt unica care pot să-i ajut. Se jucau în curtea blocului şi seara când veneau părinţii de la serviciu, calr că veneau şi îşi cuprindeau copiii, mai ales taţii. Eu am vazut aceste momente, care m-au durut foarte mult. Păcat că a fost indiferent statul faţă de noi cei care am rămas cu copii fiindcă am crescut doi copii cu pensie de 158 de lei. Totuşi speranţa este mare şi noi credem că vom fi susţinuţi de conducerea actuală”.
Maria Lupaşcu mărturiseşte cât de greu i-a fost şi în timpul războiului ruso-moldovean. Oamenii erau cuprinşi de frică şi incertitudine, iar ea rămase singură cu doi copii mici şi aştepta veşti de la soţul său de pe front.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: Nu venea des acasă. I-am spus că nu mai pot rezista, copii sunt mici. Ultima discuţie care am avut-o v-am zis că mi-a promis că merge să întoarcă tot pentru ce răspundea el acolo şi va veni acasă şi vom trăi o viaţă fericită”.
Femeia regretă că sacrificiul multor basarabeni nu a însemnat şi sfârşitul conflictului, cu retragerea trupelor ruseşti din stânga Nistrului. Chiar şi aşa, am avut multe de învăţat, recunoaşte Maria Lupaşcu.
Demnitatea şi dragostea pentru neam i-au ţinut dârzi în faţa inamicului, care a năvălit peste pământul basarabean. Acele fapte de vitejie nu trebuie uitate, ci povestite pentru a nu se repeta.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: Veteranii noştri au apărat ţara ei nu au inaintat undeva , doar noi ne-am apărat, e vina celor care au vemit peste noi, din Rusia, cazac E o durere foarte mare, eu de multe ori m-am gandit poate trebuia soluţionat pe cale paşnică, fără vărsări de sânge, fără familii distruse”.
Chiar dacă durerea este de nedescris, femeia este mândră de soţul ei, care şi-a dat viaţa pentru ca, astăzi, noi toţi să trăim în pace.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: Sunt foarte mândră...chiar dacă am trecut prin greutăţi sunt mândră pentru că sunt soţia unui erou adevărat care şi-a apărat ţara”.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război. „Chiar în ziua de 19 mai eu dimineaţă am mers în satul meu natal, acolo era feciorul mai mare. Seara am privit ştirile la televizor şi am văzut cum erau scoşi de pe câmpul de luptă dar nu m-am gândit că acesta poate fi soţul meu. A doua zi a venit fratele soţului după mine şi să iau copii si să vin inapoi acasă. Au fost niste momente foarte grele, mult timp nu puteam să cred că Filip nu se va mai întoarce acasă. Dacă cineva îmi suna în uşă tot timpul mă gândeam poate e el”.
Pentru curajul său, Filip Lupaşcu a fost decorat post-mortem cu Ordinul "Ştefan cel Mare". Aşa şi-l aminteşte şi Maria Lupaşcu, un patriot neînfricat.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: „Nu a putut să fie indiferent de soarta care se începuse atunci şi îmi amintesc cuvintele care mi le-a spus că...trebuie să merg neapărat, nu trebuie să aşteptăm până ce or veni, să intre în casele noastre, trebuie să apărăm pământul nostru. El a fost un bărbat curajos, a fost un bărbat puternic , a avut o experienţă de luptă participând la războiul din Afganistan, nu era indiferent de tot ce se petrecea, nici o clipă nu s-a gândit să rămână acasă. El şi-a iubit foarte mult copii dar nu s-a gândit că nu se va întoarce”.
Maria Lupaşcu povesteşte că a simţit mereu lipsa unui umăr puternic alături. Femeia a rămas singură în faţa greutăţilor pentru că autorităţile de atunci nu i-au oferit sprijin. Cea mai înaltă distincţie militară, însemna un venit de doar 500 de lei pentru cei care erau în viaţă, nu şi pentru familiile celor decoraţi post-mortem.
Cu lacrimi în ochi, Maria Lupaşcu spune că cel mai mult au avut de suferit copiii, care au crescut fără căldura tatălui.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: „Am fost nevoită să mă iau în mâini deoarece aveam doi copii...şi ştiam că eu sunt unica care pot să-i ajut. Se jucau în curtea blocului şi seara când veneau părinţii de la serviciu, calr că veneau şi îşi cuprindeau copiii, mai ales taţii. Eu am vazut aceste momente, care m-au durut foarte mult. Păcat că a fost indiferent statul faţă de noi cei care am rămas cu copii fiindcă am crescut doi copii cu pensie de 158 de lei. Totuşi speranţa este mare şi noi credem că vom fi susţinuţi de conducerea actuală”.
Maria Lupaşcu mărturiseşte cât de greu i-a fost şi în timpul războiului ruso-moldovean. Oamenii erau cuprinşi de frică şi incertitudine, iar ea rămase singură cu doi copii mici şi aştepta veşti de la soţul său de pe front.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: Nu venea des acasă. I-am spus că nu mai pot rezista, copii sunt mici. Ultima discuţie care am avut-o v-am zis că mi-a promis că merge să întoarcă tot pentru ce răspundea el acolo şi va veni acasă şi vom trăi o viaţă fericită”.
Femeia regretă că sacrificiul multor basarabeni nu a însemnat şi sfârşitul conflictului, cu retragerea trupelor ruseşti din stânga Nistrului. Chiar şi aşa, am avut multe de învăţat, recunoaşte Maria Lupaşcu.
Demnitatea şi dragostea pentru neam i-au ţinut dârzi în faţa inamicului, care a năvălit peste pământul basarabean. Acele fapte de vitejie nu trebuie uitate, ci povestite pentru a nu se repeta.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: Veteranii noştri au apărat ţara ei nu au inaintat undeva , doar noi ne-am apărat, e vina celor care au vemit peste noi, din Rusia, cazac E o durere foarte mare, eu de multe ori m-am gandit poate trebuia soluţionat pe cale paşnică, fără vărsări de sânge, fără familii distruse”.
Chiar dacă durerea este de nedescris, femeia este mândră de soţul ei, care şi-a dat viaţa pentru ca, astăzi, noi toţi să trăim în pace.
MARIA LUPAŞCU, văduvă de război: Sunt foarte mândră...chiar dacă am trecut prin greutăţi sunt mândră pentru că sunt soţia unui erou adevărat care şi-a apărat ţara”.