Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

CEC a prezentat profilul candidaţilor la funcţia de deputat

E mare înghesuială în lupta pentru fotoliul de deputat. Nu mai puţin de 1791 de candidaţi sunt înscrişi pe liste şi râvnesc să ajungă în Parlament. Sunt candidaţi de la 20 de partide politice, 2 blocuri electorale şi un independent. Avem concurenţi electorali de toate vârstele şi cu meserii diverse. Comisia Electorală Centrală a publicat toate datele, iar colegul meu, Gheorghe Lungu ne spune care este profilul candidaţilor la funcţia de deputat.

GHEORGHE LUNGU, reporter TVR MOLDOVA: Datele Comisiei Electorale Centrale demonstrează că, la acest scrutin parlamentar anticipat, putem vorbi despre o oarecare egalitate de gen. Din cei 1791 de candidaţi, 959 sunt bărbaţi şi 832 sunt femei. Avem candidaţi care abia de au absolvit liceul, dar şi din cei care se apropie de vârsta de 80 de ani.

Cei mai mulţi au între 36 şi 50 de ani, iar această categorie de vârstă reprezintă 40,03% dintre toţi candidaţii. Urmează grupa de virstă între 18-35 de ani, cu 32,89%. Sunt şi 456 de candidaţi care au vârste cuprinse între 51-70 de ani, iar 29 de candidaţi au peste 71 de ani.

Se pare că pentru funcţia de deputat nu se cere o anumită şcoală şi nici foarte multă experienţă, de vreme ce la ea aspiră, cu aceleaşi drepturi, şi cei cu servieta plină de diplome, dar şi şomeri, studenţi sau pensionari. Totuşi, juriştii sunt cap de afiş. 277 de candidaţi vin din domeniul juridic, urmaţi de alţi 205 candidaţi, economişti de profesie.

Fotoliul de deputat şi-l doresc şi 199 de ingineri, tot atâţia profesori şi 76 de medici. Pe listele celor 23 de partide şi blocuri electorale mai găsim  67 de pensionari, 57 de studenţi dar şi 111 şomeri. Pe 11 iulie, pe buletinul de vot care măsoară peste jumătate de metru se vor regăsi 20 de partide, 2 blocuri electorale şi un candidat independent.

 
RECOMANDĂRI