Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniţă: Anul acesta celebrăm 102 ani de la Marea Unire, de când toate provinciile româneşti au spus DA şi s-au reunit

Anul acesta celebrăm 102 ani de la Marea Unire, şi 100 de ani de la recunoaşterea internaţională a acestui moment astral din istoria României, când toate provinciile româneşti au spus DA şi s-au reunit în cadrul aceluiaşi teritoriu, iar inimile tuturor locuitorilor acestora au bătut la unison, a declarat Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniţă, în discursul suţinut cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Discursul integral aş E.S Daniel Ioniţă.

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor,
Dragi Prieteni,
            
Mă simt onorat să mă adresez Dumneavoastră într-un moment important şi festiv pentru noi, sărbătorirea Zilei Naţionale a României.

În pofida, pandemiei de coronavirus, care ne-a impus tuturor măsuri de protecţie şi restricţii fără precedent, vom marca această Zi de suflet a tuturor românilor în condiţii cu totul speciale. Nu mai organizam recepţii, însă suntem la fel de ataşaţi obiectivelor noastre politico-diplomatice, economice, culturale şi de altă natură, în folosul tuturor cetăţenilor.

Totodată, preţuim la fel de mult fundamentele relaţiei noastre speciale, care este bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie dintre România şi Republica Moldova.

Anul acesta celebrăm 102 ani de la Marea Unire, şi 100 de ani de la recunoaşterea internaţională a acestui moment astral din istoria României, când toate provinciile româneşti au spus DA şi s-au reunit în cadrul aceluiaşi teritoriu, iar inimile tuturor locuitorilor acestora au bătut la unison.

A fost un moment de referinţă în istoria noastră modernă, o dovadă incontestabilă a ataşamentului poporului român faţă de valorile libertăţii, echităţii sociale, democraţiei, respectului reciproc şi al toleranţei. Acestea sunt de fapt valorile pe care România le promovează şi astăzi cu consecvenţă în plan intern, precum şi în politica sa externă.

Marea Unirea de la 1918 rămâne poate cea mai sublimă pagină de istoriei, ale cărei învăţăminte trebuie cunoscute şi duse mai departe prin vremi. Această Lecţie obligă generaţiile actuale la responsabilitate, la curaj, la demnitate şi dăruire, deoarece este o faptă istorică a unei întregi naţiuni, este o stare de spirit în care s-au regăsit în armonie interesele tuturor etniilor din provinciile istorice româneşti.
 
Dragi Prieteni,

Se cuvine ca în astfel de momente aniversare să ne referim succint şi la stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale profunde şi speciale dintre România şi Republica Moldova.

Recent s-au desfăşurat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova şi, după cum cunoaşteţi, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost primul şef de stat care a transmis Preşedintelui ales al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, felicitări din partea României şi a sa personal, pentru victoria covârşitoare obţinută. Cetăţenilor Republicii Moldova li s-a redat speranţa într-un viitor mai bun, european şi este important să nu fie irosit momentul.
 
Preşedintele României şi Preşedintele ales al Republicii Moldova au convenit, în cadrul discuţiei lor telefonice, că obiectivul principal în relaţia bilaterală îl reprezintă acum extinderea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, care în acest an a marcat 10 ani de la semnare, în beneficiul direct al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova.
 
În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitaţia doamnei Preşedinte Maia Sandu, imediat după preluarea mandatului prezidenţial.
 
România a fost şi va fi în continuare un susţinător consecvent şi fără rezerve al aspiraţiilor legitime ale cetăţenilor şi al parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, al eforturilor autorităţilor pentru construirea unor instituţii democratice solide, performante, cu adevărat europene, care să lucreze eficient doar în beneficiul direct al cetăţenilor şi pentru implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană. Credem cu tărie că aceasta este unica garanţie a stabilităţii, securităţii şi prosperităţii pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova.
 
Drumul spre Europa nu este întotdeauna simplu, dar este mereu benefic. Este un drum al progresului şi al transformării, care necesită aplicarea unor reforme curajoase, în special în domeniul justiţiei şi combaterii corupţiei, şi care, dacă va fi parcurs, va avea ca efecte imediate consolidarea democraţiei şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. România va continua să sprijine fără rezerve Republica Moldova în aceste eforturi.
 
În baza Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, România este pe deplin pregătită să reia cât mai repede posibil dialogul la nivel politic şi tehnic cu Republica Moldova pentru continuarea şi aprofundarea multiplelor noastre proiecte comune.

Chiar şi în condiţiile dificile de până acum, în anul aniversării a 10 ani de Parteneriat Strategic privilegiat pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, am reuşit realizarea câtorva obiective majore printre care aş menţiona: darea în exploatare a gazoductului Iaşi – Ungheni – Chişinău, obiectiv important pentru securitatea energetică a Republicii Moldova, lansarea construirii noii clădiri a Liceului în limba română „Mihai Eminescu” din Comrat, continuarea proiectelor de renovare a grădiniţelor, numărul acestora depăşind 1200.

De asemenea, România a acordat un sprijin consistent Republicii Moldova pentru combaterea coronavirusului Covid-19, constând în deplasarea în Republica Moldova a unei misiuni umanitare formată din 42 de medici şi asistenţi medicali şi oferirea unui sprijin în aparatură, medicamente şi materiale sanitare în sumă totală de 3,5 mil. euro.

Totodată a mai oferit Spitalului Raional din Comrat echipamente şi materiale medicale în valoare de 45.000 euro.

Sigur, am mai fi avut şi multe alte proiecte în domeniile artelor şi culturii, de infrastructură sau de interconectare economică, de dezvoltare regională în interesul dvs. direct, cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de apartenenţa etnică, religioasă sau de limba vorbită, proiecte care aşteaptă vremuri mai bune.

În încheiere, cu speranţa că anul viitor va fi unul al revenirii pe deplin la normalitate în toate domeniile, vă rog să-mi permiteţi să vă urez multă sănătate.
 
La mulţi ani Dumneavoastră!
La mulţi ani români oriunde v-aţi afla!
La mulţi ani România!
 
Similare
RECOMANDĂRI