Ajutor pentru Afganistan. Uniunea Europeană va acorda un miliard de euro pentru ţara din Orientul Mijlociu
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ajutor pentru Afganistan. Uniunea Europeană va acorda un miliard de euro pentru ţara din Orientul Mijlociu

Uniunea Europeană a elaborat un plan de asistenţă umanitară de un miliard de euro destinat Afganistanului Ursula von der Leyen: "Trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a evita un dezastru umanitar şi socio-economic major în Afganistan".

Uniunea Europeană a elaborat un program de asistenţă în valoare de aproximativ un miliard de euro destinat Afganistanului şi ţărilor vecine, în scopul evitării unui dezastru umanitar, informează cotidianul Le Figaro.

„Trebuie să facem tot ce ne stă în putere pentru a evita un dezastru umanitar şi socio-economic major în Afganistan. Poporul afgan nu trebuie să plătească preţul pentru acţiunile talibanilor. Pachetul nostru de susţinere este destinat poporului afgan şi ţărilor vecine", a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene.

„Pachetul include 300 de milioane de euro pentru măsurile umanitare stabilite deja. În plus, vor fi oferite fonduri pentru vaccinare, pentru locuinţe, pentru protecţia civililor şi apărarea drepturilor omului", a transmis Comisia Europeană.

„Statele membre UE au decis o abordare calibrată pentru susţinerea directă a populaţiei afgene, în scopul evitării unei catastrofe umanitare şi fără a legitima Administraţia interimară a talibanilor", subliniază Comisia Europeană.
Similare
RECOMANDĂRI