Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
EUROPA AZI: Consiliul Uniunii Europene a aprobat sprijinul financiar de peste 14,2 miliarde de euro pentru ţările candidate şi potenţial candidate la aderare
TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea European.
ŢĂRILE ÎN CURS DE ADERARE VOR PRIMI 14,2 MILIARDE DE EURO
Consiliul Uniunii Europene a aprobat sprijinul financiar de peste 14,2 miliarde de euro pentru ţările candidate şi potenţial candidate la aderare. Statele beneficiare sunt Albania, Bosnia şi Herţegovina, Islanda, Kosovo, Muntenegru, Macedonia de Nord, Serbia şi Turcia. Asistenţa financiară, oferită pentru perioada 2021–2027, le va ajuta să facă reformele necesare pentru viitoarea aderare la Uniune. Este vorba de reforme politice, instituţionale, juridice, administrative, sociale şi economice. Realizarea acestora va permite alinierea progresivă la normele, standardele, politicile şi practicile UE.
UE-RUSIA: UN INTERES COMUN PRIVIND STABILITATEA REGIONALĂ
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a discutat astăzi cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, despre situaţia din Afganistan şi impactul asupra întregii regiuni. Michel a subliniat că prevenirea unui dezastru umanitar, combaterea terorismului şi a traficului de droguri, precum şi garantarea drepturilor omului sunt prioritare. Şeful Consiliului European a discutat cu liderul rus şi despre situaţia din ţările Parteneriatului Estic. Michel a reiterat sprijinul UE pentru integritatea teritorială a Ucrainei şi Georgiei, şi a condamnat folosirea migraţiei ilegale ca armă împotriva statelor membre UE de către Belarus. Cei doi lideri au avut şi un schimb de opinii cu privire la perspectivele soluţionării conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan.
APROAPE 14 ELEVI LA UN ÎNVĂŢĂTOR DE ŞCOALĂ PRIMARĂ
Potrivit Eurostat, în 2019, învăţământul primar din Uniunea Europeană avea două milioane de cadre didactice, dintre care 85% femei şi 15% bărbaţi, şi 24,5 milioane de elevi. În acel an, numărul mediu de elevi la un învăţător a coborât până la 13,5, faţă de 13,6 în 2018. În Grecia, Luxemburg şi Polonia a fost înregistrat cel mai scăzut raport elev-profesor, aproximativ nouă elevi la un singur învăţător. Clasele cu cel mai mare număr de elevi per învăţător au fost cele din România. Aici raportul elev-profesor a fost de aproape 20 la unu. Următoarele state UE cu cel mai ridicat număr de elevi la un singur învăţător au fost Franţa şi Cehia, cu rate medii de 18,8 şi, respectiv, 18,7. Raportul elev-profesor nu trebuie confundat cu numărul mediu de elevi într-o clasă.