Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

„Europa Azi”: Încă nouă miliarde de euro pentru redresarea Europei

TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea European.

ÎNCĂ 9 MILIARDE DE EURO PENTRU REDRESAREA EUROPEI

Uniunea Europeană a atras încă nouă miliarde de euro de pe pieţele de capital, pentru finanţarea redresării economice după criza provocată de pandemia de coronavirus. Este vorba de cea de-a patra emisiune de obligaţiuni Next Generation EU de la începutul programului. Obligaţiunile pe şapte ani, cu scadenţa la 4 octombrie 2028, au fost subscrise de peste 10 ori. Cererea mare a permis Comisiei Europene să le vândă la un preţ foarte avantajos. Comisarul european însărcinat cu bugetul şi administraţia, Johannes Hahn, a declarat că această tranzacţie va contribui la reconstrucţia şi dezvoltarea unei Europe ecologice, digitale şi rezistente. Cele patru emisiuni de obligaţiuni Next Generation EU i-au permis Comisiei Europene să mobilizeze deja 54 de miliarde de euro. Până la sfârşitul acestui an, executivul UE se aşteaptă să mobilizeze aproximativ 80 de miliarde de euro.

O NOUĂ CALE ÎN DECENIUL DIGITAL

Comisia Europeană a propus astăzi un plan de realizare a transformării digitale a societăţii şi a economiei europene până în 2030. Noul plan le va permite statelor membre ale UE să acţioneze în comun pentru atingerea obiectivelor convenite, deoarece progresele fiecărui stat în parte în domeniul digital au fost inegale în ultimii ani. Pentru obţinerea unui progres uniform pentru digitalizarea întreprinderilor şi serviciilor publice, executivul european propune un mecanism anual de cooperare cu statele membre. Acesta prevede un sistem de monitorizare transparent şi comun, raporturi anuale privind îndeplinirea obiectivelor şi foi de parcurs strategice pentru fiecare stat membru. Urrmează să fie analizate domenii în care nu s-au înregistrat progrese suficiente, precum şi mecanismul de sprijin pentru implementarea proiectelor multinaţionale.

UE E NEVOITĂ SĂ DISCUTE CU TALIBANII

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a declarat în plenul Parlamentului European că ţările blocului comunitar nu au altă opţiune decât să discute cu noii conducători talibani ai Afganistanului, pentru a avea măcar o şansă de a influenţa evenimentele din această ţară. Borrell a adăugat că Bruxellesul va încerca să-şi coordoneze acţiunile cu guvernele statelor membre ale UE, pentru a organiza o prezenţă diplomatică la Kabul. Potrivit diplomatului şef al blocului comunitar, miniştrii de externe din UE au stabilit deja condiţiile pentru restabilirea ajutorului umanitar şi a legăturilor diplomatice. Respectarea drepturilor omului, şi în special a drepturilor femeilor, este una dintre condiţiile de bază. Borrell a subliniat că nivelul şi natura interacţiunii cu talibanii, care au preluat controlul Afganistanului la 15 august, vor depinde de acţiunile noului guvern afgan.
Similare
RECOMANDĂRI