Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

"Europa Azi": Parlamentul European a marcat Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului

TVR MOLDOVA vă prezintă un rezumat al principalelor evenimente care s-au derulat astăzi în Uniunea Europeană.

BRUXELLES-UL VA AVEA UN PLAN DE BIO-APĂRARE

Uniunea Europeană va încerca să elaboreze un plan de bio-apărare realizat într-un parteneriat public-privat. Scopul acestuia va fi pregătirea pentru următoarea mare criză de sănătate. Potrivit şefei executivului european, Ursula von der Leyen, pentru realizarea planului va fi nevoie de o combinare a inovării cu posibilităţile sectorului privat. Această schemă va asigura o finanţare previzibilă pe termen lung şi va uni întreprinderile din sectorul tehnologiei de vârf şi companiile blue-chip, precum şi autorităţile de reglementare, cum ar fi Agenţia Europeană pentru Medicamente sau Comisia Europeană. Von der Leyen a spus că programul se va axa pe descoperirea agenţilor patogeni cunoscuţi şi emergenţi, şi apoi pe dezvoltarea şi producerea de vaccinuri la o scară suficientă pentru a-i contracara.

PARLAMENTUL COMEMOREAZĂ VICTIMELE HOLOCAUSTULUI

Parlamentul European a marcat Ziua Internaţională a Comemorării Holocaustului printr-o ceremonie virtuală, la 76 de ani de la eliberarea lagărul de concentrare nazist de la Auschwitz -Birkenau. Ceremonia solemnă a început cu discursul preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli. El a subliniat nevoia unei "memorii istorice vigilente şi clare, capabile să prevină şi să intervină ori de câte ori se răspândesc seminţele răului". Ceremonia a continuat cu o interpretare de cântece tradiţionale idiş. Preşedintele Conferinţei rabinilor europeni, rabinului şef al Moscovei, Pinchas Goldschmidt, şi reprezentantul comunităţii de romi, Gyula Sárközi, au rostit discursuri de comemorare prin videoconferinţă. Ceremonia s-a încheiat cu un moment de reculegere în cinstea victimelor Holocaustului şi rugăciunea El Maleh Rahamim, recitată de Israel Muller, cantorul şef al Marii Sinagogi a Europei de la Bruxelles.

U.E. APĂRĂ INDEPENDENŢA MAGISTRAŢILOR POLONEZI

Comisia Europeană a intensificat procedurile legale împotriva Poloniei pentru a proteja independenţa judecătorilor. Pentru a disciplina magistraţii, partidul de guvernământ a creat la Curtea Supremă o Camera Disciplinară. Decizia a fost suspendată de instanţa superioară a UE, existând temeri cu privire la independenţa magistraţilor faţă de politicieni. Astăzi, executivul UE a trimis Poloniei un aviz motivat suplimentar, în care întreabă de ce Camera Disciplinară a Curţii Supreme continuă să funcţioneze. Comisia consideră că Varşovia încalcă legislaţia UE permiţând Camerei Disciplinare să ia decizii cu impact direct asupra magistraţilor Curţii Supreme şi a modului în care aceştia îşi exercită funcţia. În opinia executivului european, simpla perspectivă de a ajunge în faţa unui organism a cărui independenţă nu este garantată, le poate afecta independenţa. Guvernul de la Varşovia are la dispoziţie o lună pentru a se conforma legislaţiei UE, înainte să fie dat în judecată în instanţa superioară a Uniunii Europene
Similare
RECOMANDĂRI