Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

„Europa Azi”. UE, pe calea relansării economice

TVR MOLDOVA vă prezintă un sumar al principalelor evenimente care s-au derulat azi în statele Uniunii Europene.

UE, PE CALEA RELANSĂRII ECONOMICE

Miniştrii de finanţe ai statelor membre ale UE se vor întruni, săptămâna viitoare, la Berlin pentru a discuta implementarea planului de relansare economică, în valoare de 750 de miliarde de euro. Anunţul a fost făcut de ministrul german al Finanţelor, care a precizat că pentru a readuce economia Europei pe drumul cel bun, e nevoie de investiţii însoţite de pachete de reforme inteligente şi credibile. Fondul de relansare economică a fost aprobat de liderii ţărilor UE, care au decis, în premieră,  să acorde bani în funcţie de respectarea statului de drept.

APEL LA RESPECTAREA NORMELOR COMUNE

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, le-a cerut guvernelor UE să gestioneze pandemia de SARS-COV-2 respectând regulile comune stabilite Comisia Europeană. El a denunţat deciziile unor guverne de a acţiona de sine stătător şi a precizat că cetăţenii europeni aşteaptă reguli clare la nivelul UE, care să ofere un răspuns eficient la răspândirea ulterioară a COVID-19. David Sassoli a avertizat că Uniunea Europeană se află, încă, în mijlocul unei situaţii de urgenţă.

ROMÂNIA, MAI APROAPE DE REŢEAUA EUROPEANĂ A DRUMURILOR

Comisia Europeană a aprobat o investiţie în valoare de peste 875 de milioane de euro pentru construirea primei părţi a autostrăzii Sibiu-Piteşti, din România. Pornind din portul Constanţa de la Marea Neagră, autostrada va lega zonele de centru şi de vest din România cu reţeaua europeană de autostrăzi. Proiectul este menit să sporească siguranţa rutieră, să reducă timpul de călătorie şi costurile pentru pasageri şi mărfuri.

"COVIDIOT"-TERMEN LEGAL ÎN GERMANIA

Un tribunal din Germania a stabilit că cei care se opun măsurilor antiepidemice pot fi numiţi "covidioţi". Astfel, instanţa i-a dat dreptate unui politician social-democrat, care a folosit termenul la adresa unor protestatari ieşiţi în stradă să denunţe restricţiile anti-COVID. Politicianul a folosit termenul "covidioţi" într-o postare pe Twitter, iar manifestanţii au contestat-o, fără succes, în judecată.
Similare
RECOMANDĂRI