15 oi au fost înscrise la şcoală, într-un sat din Franţa, pentru a se evita închiderea unei clase
Sursa foto:France Bleu Issere/twitter.co Vizualizari:

15 oi au fost înscrise la şcoală, într-un sat din Franţa, pentru a se evita închiderea unei clase

Eveniment inedit în satul francez Crets en Belledonne: ca să evite închiderea unei clase, din lipsă de copii, părinţii s-au hotărât să înscrie, simbolic, 15 oi, pentru a completa numărul insuficient de şcolari.

Elevii Saute-Mouton, Baaaaah-Bęte şi Panurge, printre alţii, au fost incluşi pe listele şcolare din satul aflat la poalele Alpilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Şcoala a admis în luna martie faptul că una dintre cele unsprezece clase ale sale va fi închisă la începutul anului şcolar după o uşoară reducere a numărului de elevi, de la 266 la 261.

Marţi dimineaţă, un fermier a intrat în şcoală cu aproximativ 50 de oi însoţite de câinele său, iar cincisprezece dintre acestea - cu certificate de naştere - au fost înscrise „oficial”, în prezenţa elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice.

„Cu aceasta nu ar trebui să mai avem închiderea” clasei, a declarat zâmbind organizatoarea, care a recunoscut că „a apelat la umor pentru a mobiliza oamenii” şi pentru a evita această situaţie „mizerabilă” în şcoala în care primăria a investit mult în ultimii ani.

Părinţii se temeau că, în cazul închiderii uneia dintre clase, celelalte ar fi supraîncărcate.

Similare
RECOMANDĂRI