Afganistan: Discuţiile dintre SUA şi talibani au fost suspendate pentru prima zi a Ramadanului
Sursa foto:https://www.google.com/amp/s/www.stiripesurse.ro Vizualizari:

Afganistan: Discuţiile dintre SUA şi talibani au fost suspendate pentru prima zi a Ramadanului

Discuţiile de la Doha dintre Statele Unite şi talibani privind pacea în Afganistan au fost suspendate luni, prima zi a Ramadanului, în timp ce cele două părţi par să se poticnească în problema centrală a calendarului retragerii forţelor americane, transmite AFP.

Purtătorul de cuvânt politic al talibanilor la Doha, Suhail Shaheen, a anunţat pe Twitter această pauză din prima zi de post, negocierile urmând să fie reluate marţi.

Sultan Barakat, directorul Centrului de studii privind conflictele şi asistenţa umanitară din Doha, a precizat acelaşi lucru şi a apreciat că în discuţiile începute s-au înregistrat progrese.

Dar, într-un interviu, duminică, pentru AFP, Suhail Shaheen a afirmat că negocierile se poticnesc în problema centrală a calendarului retragerii forţelor americane.

Înainte de a anunţa un calendar de retragere, SUA vor ca talibanii să ofere garanţii de securitate în materie de contraterorism, să cadă de acord cu încetarea focului şi deschiderea unui dialog interafgan cu reprezentanţii guvernului şi alţi responsabili.

Dar insurgenţii avertizează că nu doresc să meargă mai departe până ce Statele Unite nu vor anunţa oficial acest calendar de retragere.

Preşedintele Ashraf Ghani le-a cerut talibanilor săptămâna trecută o încetare a focului în prima zi a Ramadanului, în cadrul unui discurs la finalul "Loya Jirga", o largă adunare a mii de înalţi demnitari afgani la Kabul.

El a reînnoit acest apel luni într-un mesaj video cu ocazia începerii Ramadanului.

Ramadanul este o lună a păcii şi reconcilierii. Chem încă o dată talibanii să dea dovadă de respect şi să ţină cont de dorinţele poporului afgan în ce priveşte pacea şi reconcilierea", a spus el.

În declaraţia finală a "Loya Jirga", cei 3.200 de oameni politici, lideri religioşi, conducători ai comunităţilor locale şi membri ai societăţii civile au cerut o încetare a focului "imediată şi permanentă" care să înceapă odată cu prima zi a Ramadanului.

Într-un comunicat, talibanii au respins implicit propunerea şi au revendicat duminică atacul asupra unui post de poliţie într-o provincie din nordul ţării, soldat cu moartea a cel puţin 13 poliţişti şi rănirea a 55 de persoane, printre care numeroşi civili. 
Similare
RECOMANDĂRI