Albania şi Macedonia de Nord fac încă un pas important pe calea aderării la UE
Vizualizari:

Albania şi Macedonia de Nord fac încă un pas important pe calea aderării la UE

Comisia Europeană a prezentat miercuri propunerile de cadre de negociere pentru Albania şi Macedonia de Nord,care stabilesc orientările şi principiile pentru negocierile de aderare care vor fi purtate de cele două ţări.

Prin aceste propuneri, solicitate Executivului european de Consiliul Afaceri Generale în luna martie, când a luat decizia de a deschide negocierile cu aceste două ţări, Albania şi Macedonia de Nord mai fac încă un pac important pe calea aderării la Uniunea Europeană, scrie Calea Europeană.

Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, cadrele de negociere stabilesc orientările şi principiile pentru negocierile de aderare cu fiecare ţară candidată în parte. Proiectele de cadre cuprind trei părţi: 1) principiile care guvernează negocierile de aderare, 2) conţinutul negocierilor şi 3) procedura de negociere.

Scopul negocierilor este ca Albania şi Macedonia de Nord să adopte întregul acquis al UE şi să asigure pe deplin punerea în aplicare şi asigurarea respectării acestuia în momentul aderării.

”Prezentând acest cadru concret pentru desfăşurarea negocierilor de aderare, ne-am onorat angajamentele asumate. Propunerile noastre se bazează pe metodologia revizuită de extindere pe care am prezentat-o în luna februarie pentru ca procesul de aderare să devină mai credibil, cu o orientare politică mai puternică, mai dinamic şi mai previzibil. Aştept cu interes discuţiile cu statele membre şi organizarea, cât mai curând posibil, a primelor conferinţe interguvernamentale cu cele două ţări. Viitorul lor este în mod clar în Uniunea Europeană şi am convingerea că ambele ţări vor continua reformele pe calea aderării la UE, aşa cum au făcut-o până în prezent”, a precizat comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi.

Proiectele de cadre de negociere se bazează pe experienţa extinderilor anterioare şi pe negocierile de aderare în curs. Acestea integrează metodologia revizuită de extindere, ţin seama de evoluţia acquis-ului UE şi reflectă în mod corespunzător meritele şi situaţia specifică a fiecărei ţări în parte.

Credibilitatea este consolidată printr-o atenţie sporită acordată reformelor fundamentale privind statul de drept, funcţionarea instituţiilor democratice şi a administraţiei publice şi economia celor două ţări.

În acelaşi timp, propunerile prevăd o orientare politică mai puternică a procesului şi un dinamism sporit prin organizarea capitolelor de negociere în clustere tematice.

Predictibilitatea procesului de aderare poate fi îmbunătăţită printr-o mai mare claritate cu privire la consecinţele pozitive pe care le pot avea progresele înregistrate în materie de reforme şi la potenţialele consecinţe negative în cazul absenţei unor progrese, a unei stagnări prelungite sau a unor regrese în punerea în aplicare a reformelor şi în îndeplinirea cerinţelor procesului de aderare.

După cum s-a angajat în luna martie, când a fost adoptată decizia Consiliului, Comisia Europeană prezintă statelor membre ale UE proiectele de cadre de negociere, la care se adaugă o actualizare a progreselor pe care le-au înregistrat între timp cele două ţări.

După ce statele membre vor adopta cadrele de negociere, preşedinţia germană a Consiliului Uniunii Europene va prezenta poziţia generală convenită la nivelul UE în cadrul primei conferinţe interguvernamentale cu fiecare dintre cele două ţări, care marchează începutul oficial al negocierilor de aderare. Tot atunci vor fi date publicităţii şi cadrele de negociere.

Similare
RECOMANDĂRI