„Avem nevoie de răspunsuri!”. Rudele echipajului dispărut de pe „Moskva” încep să-şi strige disperarea, în lipsa oricăror informaţii
Vizualizari:

„Avem nevoie de răspunsuri!”. Rudele echipajului dispărut de pe „Moskva” încep să-şi strige disperarea, în lipsa oricăror informaţii

Câteva zile după ce crucişătorul „Moskva” s-a scufundat în Marea Neagră, Iulia Ţivova a căutat cu disperare informaţii despre fiul ei, Andrei. La fel ca altor sute de familii ale membrilor echipajului, nu i s-a spus nimic despre soarta tânărului marinar, în condiţiile în care Moscova susţine că evenimentul nu s-a soldat cu victime. Apoi, luni dimineaţă, Iulia a primit un telefon de la Ministerul rus al Apărării. Fiul ei era mort, relatează „The Guardian”.

„Avea doar 19 ani, era recrut”, a povestit Iulia Ţivova, plângând la telefon. „Nu mi-au spus nimic altceva, nicio informaţie despre când va avea loc înmormântarea. Sunt sigură că nu este singurul care a murit”, a declarat femeia corespondentului The Guardian.

Un secret de stat

Rudele marinarilor care au servit la bordul crucişătorului „Moskva” cer răspunsuri, în condiţiile în care Ministerul rus al Apărării a încercat să păstreze tăcerea despre ce s-a întâmplat cu echipajul navei, estimat la 510 persoane. Numărul total de morţi, răniţi şi dispăruţi rămâne un secret de stat.

Autorităţile ruse nu recunosc că nava-amiral a Flotei ruse la Marea Neagră ar fi fost lovită de rachete ucrainene, aşa cum susţine Kievul, şi spun că la  bord a avut loc un incendiu accidental, care a dus apoi la detonarea unor muniţii aflate la bord, ceea ce a provocat avarii ale fuselajului. În cele din urmă, nava s-a scufundat în timp ce era tractată către portul Sevastopol din Crimeea, iar autorităţile ruse spun că asta s-a întâmplat din cauza unei furtuni pe mare, deşi aplicaţiile de monitorizare a vântului nu au indicat astfel de condiţii meteo în momentul scufundării navei.

Moscova susţine, de asemenea, că nu a înregistrat victime în rândul echipajului şi că toţi marinarii de la bord - al căror număr nu este cunoscut oficial - au fost evacuaţi la timp. Ca să convingă, Ministerul rus al Apărării a publicat sâmbătă imagini cu zeci de bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme de marină, despre care a spus că ar fi chiar echipajul crucişătorului „Moskva”. Ei s-au întâlnit la Sevastopol cu şeful Marinei ruse, care le-a spus că vor servi în continuare în cadrul forţelor navale, deşi nu mai au un vas. 

Încep să apară dovezi

Luni, la aproape patru zile de la incident, au apărut fotografii şi o înregistrare video care ar arăta nava „Moskva” înclinată, cu puţin timp înainte de a se scufunda. Imaginile, a căror provenienţă nu a fost stabilită, arată că au fost lansate bărcile de salvare, fiind dat probabil ordinul de abandonare a navei.

Moartea tânărului Andrei Ţivov este deja a doua confirmare că pe nava de război au existat victime. Mama unui alt marinar aflat la bord, citată de „Novaia Gazeta. Evropa” a declarat că fiul ei i-a spus într-un apel telefonic că „Moskva” a fost lovită de trei rachete venite dinspre uscat, de pe teritoriul ucrainean, a relatat BBC. „M-a sunat şi plângea din cauza a ceea ce a văzut. A fost terifiant”, a povestit ea, adăugând că ea însăşi a aşteptat îngrozită veşti despre fiul ei. El i-a spus că nu vrea să îi dea detalii, pentru că ceea ce a văzut a fost oribil. Mulţi dintre răniţi şi-au pierdut membrele din cauza exploziilor.

Între timp, alte trei familii au făcut public faptul că nu îşi găsesc fiii care se aflau la bordul navei, scrie The Guardian.

Un nărav vechi

Relatările din presă sugerează că numărul victimelor atacului ar fi mult mai mare, iar eforturile Kremlinului de a suprima informaţiile despre decese le-a reamintit multora de tragedia submarinului Kursk, care a provocat moartea a 118 marinari şi a lovit prestigiul tânărului - pe atunci - preşedinte Vladimir Putin, în anul 2000.

„Acest regim nu a fost niciodată foarte transparent în ceea ce priveşte victimele”, spune Aleksandr Gabuev, cercetător senior la Centrul Carnegie, amintind de operaţiunile militare ale Rusiei în Ucraina şi Siria sau de investigaţiile privind atacurile de la Beslan şi de la teatrul Dubrovka. „Există precedente şi nu este ceva foarte nou sau foarte surprinzător”, a comentat analistul.

Un detaliu stânjenitor: recruţii

Pe de altă parte, pe măsură ce vor apărea informaţii despre tineri marinari care au murit, ele vor fi noi dovezi despre folosirea recruţilor în luptă, lucru pe care Putin l-a negat în mod explicit la începutul războiului. Ulterior, Ministerul Apărării a fost nevoit să recunoască că a trimis şi recruţi în Ucraina, după ce unii au fost capturaţi în primele săptămâni ale războiului. Ministerul Apărării a dat însă asigurări că recruţii nu vor mai fi folosiţi în luptă.

Mai mulţi părinţi ai membrilor echipajului de pe „Moskva” au declarat, însă, pentru The Guardian că fiii lor aflaţi la bordul navei erau într-adevăr recruţi şi nu soldaţi profesionişti, pe bază de contract. Unele familii spun că au reuşit să dea de ei, având confirmarea că sunt în viaţă.

Eskender Djeparov a declarat că l-a recunoscut pe fratele său Akbar într-o înregistrare video difuzată de Ministerul Apărării, care arată marinarii de pe Moskva întâlnindu-se cu un amiral de rang înalt în Sevastopol după ce nava s-a scufundat. „Am fost foarte fericiţi când l-am văzut în filmul cu echipajul din Sevastopol. A doua zi după tragedie, el a sunat-o pe mama şi i-a spus că este teafăr, că nu ar trebui să ne facem griji pentru el. Nu ne-a spus ce s-a întâmplat, nu spune prea multe. Ne sună de pe numere diferite. Este recrut, a început în iulie anul trecut. Cu siguranţă nu a semnat niciodată un contract”, a declarat Djeparov.

„Ne-am uitat la fiecare copil ars”

Dar mulţi alţii au fost mai puţin norocoşi. Un tată spune că şi-a găsit fiul, care era recrut, bucătar pe navă, pe o listă cu militari „dispăruţi în acţiune”. Soţia sa a declarat pentru ediţia în rusă a site-ului The Insider că a văzut aproximativ 200 de marinari răniţi la un spital militar din Crimeea în timp ce îşi căutau fiul. „Ne-am uitat la fiecare copil ars. Nu vă pot spune cât de greu a fost, dar nu l-am găsit pe al meu. Erau doar 200 de persoane, iar la bordul crucişătorului erau peste 500. Unde erau ceilalţi? Am căutat în Krasnodar şi peste tot, am sunat în toate locurile, dar nu l-am găsit”, a povestit cu durere femeia.

Alte familii au contactat familia Şkrebets în speranţa că vor afla mai multe. „Am fost contactaţi de trei familii din Ialta, Alupka şi Sankt Petersburg, ai căror copii sunt de asemenea dispăruţi, tot recruţi şi ei”, a scris luni soţul ei, adăugând că au depus o cerere scrisă pentru mai multe informaţii la biroul local de înrolare. „Avem nevoie de răspunsuri scrise la întrebările noastre, vrem să ne găsim copiii, nu avem nevoie de mesaje cu poze şi rugăciuni”, a spus el.

Alţi părinţi se tem să vorbească despre ce îi frământă. Uliana Tarasova din Sankt Petersburg a scris pe o reţea socială: „Fiul meu, Tarasov Mark, este  dat dispărut în misiune la bordul crucişătorului Moskva”. Câteva ore mai târziu, postarea ei dispăruse. Alte persoane care au vorbit cu presa rusă au cerut să rămână anonime, de teamă că vor fi pedepsite de autorităţi.
Similare
RECOMANDĂRI