Capitala Indiei, New Delhi, este în pragul unui dezastru ecologic
Sursa foto:gotravel.ro Vizualizari:

Capitala Indiei, New Delhi, este în pragul unui dezastru ecologic

Autorităţile indiene au interzis timp de două zile orice activitate în construcţii pentru că aerul a devenit irespirabil. Nivelul de poluare a depăşit orice cotă de alertă.

Un nor de praf stă de câteva zile deasura capitalei indiene. Cerul pare înnorat, iar aerul este de nerespirat din cauza smogului.

Agenţia naţională pentru calitatea aerului a clasificat situaţia drept severă, cea mai gravă categorie.

Nu e prima oară când capitala indiană se confruntă cu aşa ceva.

În ultima decadă, practic nu a existat niciun an în care autorităţile să nu fi decis fie închiderea şcolilor, fie intrezicerea pentru câteva zile a autoturismelor din cauza aerului irespirabil.

Autorităţile indiene au impus restricţii privind noxele emise de maşini şi au introdus taxe pentru camioanele cu motoare diesel care intră în oraş.

Prea puţin şi prea târziu, atrag atenţia experţii Oragnizatiei Mondiale a Sănătăţii, care afirmă că aerul din India este pur şi simplu otrăvitor.

Ca să se amelioreze situaţia, în India nu ar mai trebui să folosească nimeni nicio maşină, să nu se mai utilizeze combustibil fosil în centralele electrice şi să nu se mai construiască nimic timp de cel puţin 10 ani.

Similare
RECOMANDĂRI