Cazul Skripal: SUA au pregătit al doilea pachet, mai dur, de sancţiuni împotriva Rusiei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cazul Skripal: SUA au pregătit al doilea pachet, mai dur, de sancţiuni împotriva Rusiei

Departamentul de Stat a transmis spre avizare lui Mike Pompeo şi preşedintelui american Donald Trump al doilea pachet de sancţiuni în cazul otrăvirii în Marea Britanie a fostului spion dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, a declarat Andrea Thompson, adjunctul şefului Departamentului de Stat al SUA, potrivit „Vocea Americii”.

La audierile de miercuri din Senatul SUA, Andrea Thompson a declarat că noile restricţii fac parte dintr-o strategie extinsă împotriva Rusiei.
Primul pachet de sancţiuni americane din cauza otrăvirii lui Skripal a intrat în vigoare la 27 august 2018. Măsurile restrictive includ interzicerea vânzării de arme către Rusia, precum şi a bunurilor şi tehnologiilor cu dublă utilizare.

Cel de-al doilea pachet de sancţiuni poate include, în special, interzicerea totală a exportului de mărfuri americane în Rusia, restricţionarea importurilor de bunuri ruseşti în Statele Unite, scăderea nivelului relaţiilor diplomatice, interzicerea transportului aerian efectuat de companiile de stat ruse.

Serghei Skripal şi fiica sa au fost otrăviţi la Salisbury la 4 martie 2018 cu o substanta neuroparalitica dezvoltata in laboratoarele armatei sovietice. Londra susţine că atentatul a fost organizat de Kremlin şi l-a acuzat direct pe preşedintele rus Vladimir Putin ca ar fi dat ordinul. Moscova neagă acuzaţiile.

Similare
RECOMANDĂRI