Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cel mai mare exerciţiu NATO de după Războiul Rece, Trident Juncture 2018, este în plină desfăşurare. Participă zeci de mii de militari, sute de nave şi aparate de luptă

Secretarul general al Alianţei şi mai mulţi ambasadori la NATO au asistat la câteva demonstraţii cu tehnică de ultimă generaţie, în condiţii arctice. Moscova a anunţat că testează rachete în apele internaţionale, în apropierea regiunii în care au loc manevrele NATO.

Trident Juncture 2018 testează tactici reale de luptă şi tehnică ultramodernă în condiţiile mediului arctic.

Manevrele se desfăşoară pe uscat, pe mare, în aer, implică şi capacităţi cibernetice, 50.000 de militari, 10.000 de vehicule militare şi sute de aparate de luptă şi nave.

"Ne asigurăm că NATO furnizează o descurajare credibilă", a declarat secretarul general al Alianţei la el acasă, în Norvegia.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: "Nu suntem într-o situaţie de tipul Război Rece, dar exersăm apărarea colectivă pentru că aceasta este misiunea principală a NATO. Trebuie să arătăm că avem determinarea, capabilităţile şi voinţa de a-i apăra pe toţi aliaţii".

Au fost surprinse în acţiune nave americane dintr-o nouă generaţie. Navele pe pernă de aer au capacitatea de a trece rapid de la deplasarea în plutire la cea pe uscat, în vederea debarcării de trupe de desant.

Au fost testate şi elicopterele americane de lupta Chinook în condiţii arctice.

Exerciţiile au mai vizat lansarea de bombe de înaltă precizie, apărarea spaţiului aerian, trageri de pe navă, misiuni de supraveghere cu avioane fără pilot şi drone dirijate de la distanţă.

Manevrele vizează şi întărirea flancului nordic al Alianţei.

Participă toate cele 29 de ţări membre, plus Finlanda şi Suedia.

Similare
RECOMANDĂRI