Celebrul tren Orient Express ar putea rula din nou
Sursa foto:Foto simbol/feroviarul.ro Vizualizari:

Celebrul tren Orient Express ar putea rula din nou

Compania franceză de căi ferate SNCF se gândeşte la o eventuală repunere pe şine a celebrului tren Orient Express, transmite AFP.

Grupul feroviar controlat de statul francez va expune, începând de miercuri, şapte din cele mai frumoase vagoane de tren ale sale din anii 1920, după o restaurare meticuloasă care a durat patru ani. În realitate, doar trei vagoane de tip restaurant ce vor fi expuse la Gara de Est din Paris au aparţinut trenului Orient-Expres, care a circulat între 1883 şi 1977 între Paris şi Istanbul via Viena mai întâi şi ulterior prin Veneţia. Celelalte patru vagoane de tip salon expuse sunt şi mai spectaculoase, chiar dacă nu au ajuns până pe malul Bosforului. Materialul rulant utilizat de Compania Internaţională de Vagoane de Dormit era interschimbabil între diferite trenuri.

„Compania nu utiliza vagoane salon pentru Orient Express. Acestea erau rezervate pentru călătorii mai scurte precum Trenul albastru spre Coasta de Azur”, explică Arthur Mettetal, responsabil cu patrimoniul la SNCF.

Însă, tocmai într-unul din aceste vagoane salon de tip Pullman a fost filmat celebrul film „Crima din Orient-Express” în anul 1973, după romanul Agathei Christie. „Brusc acest vagon a devenit „stilul Orient Express” în imaginarul colectiv, cu incrustaţii, buchete de flori, bar şi pian. De fapt, cinematograful a fost cel care a creat această imagine”, subliniază Arthur Mettetal.

SNCF a preluat marca Orient Express de la Compania Internaţională de Vagoane de Dormit, după ce aceasta a pus punct legăturilor directe cu Istanbulul în 1977. Însă grupul francez nu a făcut mare lucru până când nu a început să răscumpere vagoanele celebrului tren, în 2011.

„Pentru a le restaura, am fost nevoiţi să apelăm la arhivele noastre, pentru a regăsi planurile originale, eşantioane de materiale, etc.”, subliniază Guillaume de Saint Lager, director executiv la Orient Express, societatea care gestionează patrimoniul.

„Este evident o investiţie importantă, de ordinul a 14 milioane de euro, însă este o investiţie pentru patrimoniul feroviar”, a explicat directorul general de la SNCF, Guillaume Pepy. Potrivit acestuia, obiectele de muzeu ies din când în când din depoul lor din apropiere de Paris pentru a participa la diferite expoziţii şi convenţii. Ele constituie „un fel de vitrină pentru savoir-faire-ul SNCF în domeniul păstrării patrimoniului”, spune Guillaume Pepy.

O expoziţie organizată în 2014 de Institutul lumii arabe a atras peste 250 de mii de persoane. „După succesul acestei expoziţii, SNCF a decis să înfiinţeze o filială pentru a pune în valoare marca Orient-Express şi a se lansa într-un program de renovare a vagoanelor”, spune Arthur Mettetal.

SNCF intenţionează să profite de acest succes. De aceea, anul trecut compania de căi ferate a vândut 50,1% din Orient-Express către grupul hotelier Accor.

„Evident, dorinţa noastră este ca Orient Express să ruleze din nou în toată Europa”, confirmă Guillaume Pepy.

Echipele firmei franceze au găsit vagoane de epocă în Polonia. Acum urmează să vadă dacă pot fi adaptate la confortul modern şi să transporte pasageri. „Este un proiect la care lucrăm şi cred că la vară vom fi în măsură să decidem dacă ne lasăm sau nu în această aventură”, explică directorul SNCF, relatează Agerpres.
Similare
RECOMANDĂRI