Ciocniri de stradă la Berlin: contramanifestanţii au aruncat pietre şi sticle în militanţi neonazişti
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ciocniri de stradă la Berlin: contramanifestanţii au aruncat pietre şi sticle în militanţi neonazişti

Peste 600 de neonazişti au participat sâmbătă la un marş prin cartierul Friedrichshain din Berlin, pentru a comemora moartea liderului nazist Rudolf Hess, relatează DPA.

Mii de contramanifestanţi au aruncat sticle şi pietre către cei care onorau memoria unuia din apropiaţii lui Adolf Hitler. Poliţia i-a dispersat pe cei care au încercat să blocheze marşul aşezându-se pe traseu; ei au fost luaţi pe sus şi daţi la o parte de forţele de ordine.

Demonstraţia a luat sfârşit în cursul serii. Poliţia a anunţat că a arestat câteva persoane care aruncaseră sticle şi pietre.Într-un comunicat în reţeaua Twitter, poliţiştii au explicat: "Colegii noştri protejează orice demonstraţie împotriva perturbărilor, indiferent de temă. Acest lucru este înscris în dreptul constituţional la asociere". În total, în Berlin au fost desfăşuraţi 2300 de poliţişti şi au fost înfiinţate puncte de control unde manifestanţii neonazişti au fost percheziţionaţi, pentru evita participarea unor persoane înarmate sau tatuate cu simboluri interzise.
Similare
RECOMANDĂRI