Comisia Europeană atrage atenţia Italiei asupra derapajelor bugetare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Comisia Europeană atrage atenţia Italiei asupra derapajelor bugetare

Comisia Europeană a lansat un avertisment noului guvern italian asupra derapajelor bugetare, reamintind că Italia se numără printre cele mai îndatorate state din zona euro, transmite AFP, citată de Agerpres.

"În principiu, Comisia Europeană nu se amestecă în politica internă. Însă pentru noi este important ca noul guvern italian să menţină o politică bugetară responsabilă", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, într-un interviu publicat marţi în cotidianul economic german "Handelsblatt".

"Italia are cea mai mare datorie publică din zona euro, după Grecia", a reamintit Dombrovskis, în condiţiile în care costurile la care se împrumută guvernul italian de pe pieţele financiare au crescut în ultimele zile.

"Nu putem decât să recomandăm menţinerea direcţiei politicii economice şi financiare, promovarea creşterii prin reforme şi menţinerea sub control a deficitul bugetar", a mai spus Valdis Dombrovskis.

În replică, Matteo Salvini, şeful Ligii (formaţiune de extrema-dreaptă), a respins în repetate rânduri avertismentele venite de la partenerii europeni. Salvini a calificat drept "inacceptabile" avertismentele lansate de ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, care s-a declarat îngrijorat pentru stabilitatea zonei euro. De asemenea, Salvini a reacţionat vehement la avertismentele venite de la Manfred Weber, din partidul conservator al cancelarului german Angela Merkel. "Să se ocupe de Germania şi noi ne vom ocupa de ceea ce este bine pentru italieni", a apreciat Matteo Salvini într-un mesaj publicat pe Twitter.

Cu toate acestea, randamentul pentru obligaţiunile italiene pe 10 ani a atins marţi cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni. Incertitudinea politică afectează atitudinea investitorilor faţă de cea de-a treia mare economie din zona euro.

Avocatul şi profesorul de drept Giuseppe Conte, în vârstă de 54 de ani, este propunerea noii coaliţii populiste formate din Mişcarea 5 Stele (M5S) şi Liga (extrema-dreaptă) pentru funcţia de prim-ministru al Italiei.

Liga şi M5S au făcut public vineri un "contract de guvernare" care ar pune capăt austerităţii şi "dictatelor" Bruxelles-ului.

Similare
RECOMANDĂRI