Concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European se va desfăşura şi referendumul naţional din România. Procedura de vot
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European se va desfăşura şi referendumul naţional din România. Procedura de vot

Ambasada României în Republica Moldova informează că Guvernul României a adoptat  două acte normative pentru reglementarea desfăşurării referendumului naţional simultan cu data alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European.

Astfel, la data de 26 mai 2019, concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European, se va desfăşura şi referendumul naţional cu privire la probleme de interes naţional.

Ambele scrutine se vor desfăşura în cadrul aceloraşi secţii de votare, în acelaşi interval orar: 7.00-21.00. Alegătorii pot opta dacă votează doar pentru un scrutin sau pentru ambele.

Alegătorii care iniţial au optat pentru un singur tip de scrutin pot vota şi pentru scrutinul pentru care nu au votat iniţial, până la ora închiderii secţiei de votare.

La referendumul naţional alegătorii vor primi, în mod obligatoriu, două buletine de vot, câte unul pentru fiecare întrebare supusă referendumului, neavând posibilitatea de a opta pentru una sau alta din întrebări.

Modelele buletinelor de vot la referendumul naţional din 26 mai 2019 pot fi consultate la următorul link: http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/buletin_vot.pdf

Reamintim că, Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ambasada României în Republica Moldova  au pus la dispoziţia cetăţenilor români „Ghidului alegătorului român în străinătate”, precum şi un material cu întrebări frecvente referitoare la votul din 26 mai 2019, disponibil la   http://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/anexa_6_-_%C3%8Entreb%C4%83ri_frecvente_referitoare_la_votul_pentru_parlamentul_european_si_referendumul_national.pdf.

Ambasada României în Republica Moldova recomandă consultarea permanentă a acestei secţiuni, aceasta fiind actualizată pe măsură ce noi informaţii sunt disponibile.

Similare
RECOMANDĂRI