Coreea de Nord a lansat două proiectile neidentificate
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Coreea de Nord a lansat două proiectile neidentificate

Coreea de Nord a tras joi "două proiectile neidentificate", a anunţat armata sud-coreeană, într-un moment în care negocierile privind programul nuclear dintre Phenian şi Washington se află în impas, relatează AFP.

Două proiectile au fost lansate în direcţia est din provincia Hamgyong de Sud şi s-au prăbuşit în Marea Japoniei, a precizat statul-major sud-coreean într-un comunicat.

Tirul a fost efectuat la orele 16.59 , joi, ziua în care americanii sărbătoreau Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving).

Având "cunoştinţă despre informaţii legate de lansarea unei rachete nord-coreene", Washingtonul a lansat un apel Phenianului "să evite provocările, să îşi respecte obligaţiile care decurg din rezoluţiile Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi să reia negocierile susţinute şi substanţiale îndeplinindu-şi datoria pentru a se ajunge la o denuclearizare completă", potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat.

Tirul a avut loc în ajunul celei de-a doua aniversări a primului tir cu o rachetă balistică, Hwasong-15, capabilă, potrivit experţilor, să lovească întreg teritoriul continental american.

"Tirurile repetate de rachete balistice din Coreea de Nord reprezintă o provocare serioasă nu doar pentru ţara noastră, dar şi pentru comunitatea internaţională", a declarat presei prim-ministrul japonez Shinzo Abe.

Ultima serie de tiruri efectuate de Phenian a avut loc la 31 octombrie, când au fost lansate două rachete cu ajutorul unui "lansator supermasiv", rachetele căzând în apele mării între Coreea de Nord şi Japonia.

Tirul de joi ar fi similar celui de luna trecută, potrivit statului-major sud-coreean, care a făcut cunoscut că proiectilele au parcurs 380 de kilometri, atingând o altitudine maximă de 97 de kilometri.

În baza rezoluţiilor ONU, Phenianul nu are dreptul să efectueze tiruri cu rachete balistice, notează AFP.
Similare
RECOMANDĂRI